Spaniolii continua protestele

Spaniolii continua protestele Data: 17 iulie 2012   Ora: 07:30

Functionarii publici din Spania continua seria de proteste spontane anuntata inca de saptamana trecuta.

Si ieri, in timpul pauzei regulamentare de la mijlocul diminetii, diferiti angajati din sectorul public au iesit din nou in fata cladirilor unde lucreaza pentru a-si demonstra astfel opozitia fata de deciziile de austeritate luate de guvernanti.

Angajatii din administratie, dar si medici, profesori, precum si pompieri sau agenti ai fortelor de ordine au iesit in strada.

Noi masuri din cadrul reformei administratiei publice locale au fost aprobate vineri in urma sedintei de guvern, cand acesta a sustinut ca vor duce la economii de 3,5 miliarde de euro.

Printre aceste masuri, se numara eliminarea bonusului de sarbatori si reducerea numarului zilelor ce pot fi cerute libere pentru functionarii publici.

Sindicatele majoritare au semnalat deja ca vor organiza o mobilizare generala in intreaga tara in 19 iulie, iar un sindicat al functionarilor sustine ca va ataca la Curtea Constitutionala decizia eliminarii bonusului se sarbatori, echivalentul a inca unui salariu.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri International


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Importanța culturii corporative pentru o companie

Pe măsură ce numărul potențialilor angajatori crește, iar opțiunile devin din ce în ce mai abundente, angajații nu mai sunt interesați ... citeste mai mult