Romanii au cumparat masiv valuta, de teama deprecierii leului

Romanii au cumparat masiv valuta, de teama deprecierii leului Data: 29 iunie 2010   Ora: 09:44

Populatia a cumparat valuta de la casele de schimb ale bancilor sau cele independente intr-un volum dublu comparativ cu o zi obisnuita, iar in unele cazuri chiar de cinci ori mai mare si, aproape in premiera, teama de deprecierea leului s-a manifestat si la nivelul firmelor.

"Enorm de mult a crescut cererea pentru euro. Pot spune ca astazi singurele operatiuni au fost de vanzarea de euro. Vanzarile au explodat. Cererea a fost de cel putin cinci ori mai mare decat intr-o zi obisnuita", a declarat Andrei Sterescu, administrator Luxor, casa de schimb prezenta in Bucuresti si Arad.

Cursul de referinta publicat luni, 28 iunie, de Banca Nationala a Romaniei a crescut cu 4,49 bani, la 4,3257 lei/euro, ajungand astfel la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene.

La majoritatea suscursalelor bancare unde existau case de schimb au fost cozi pentru serviciile de schimb valutar. Chiar si institutii de credit cu putina traditie in operatiunile cu valuta au avut cereri semnificative.

"Astazi a existat o cerere mai mare pentru valuta, dar au fost si multi care au fost precauti pentru ca nivelul cursului li s-a parut foarte ridicat, iar multi asteapta interventia BNR. Comparativ cu vineri a existat o crestere a volumului si numarului de tranzactii cu valuta de 50%, iar fata de o zi obisnuita tranzactiile au fost aproximativ de doua ori mai ridicate", a afirmat sefa departamentului de vanzari corporate si retail din trezoreria Piraeus Bank, Alina Piciorea.

Aceasta a adaugat ca si pe partea de vanzari de aur s-a inregistrat o crestere, mai ales in privinta monedelor.

Si trezoreria celei mai mari banci, BCR, confirma ca volumele, inclusiv la casele de schimb, au fost vizibil mai ridicate decat intr-o zi normala, transmite Mediafax.

"Au fost volume mai mari per total, iar la sume mici trendul a fost si mai accentuat. Datele finale vor fi centralizate marti dimineata, astfel ca nu putem oferi in acest moment un ordin exact de marime", a declarat directorul de comunicare externa al BCR, Ionut Stanimir.

Explozia cumpararilor de valuta de la casele de schimb a fost confirmata de aproape toate bancile cu retea teritoriala importanta.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Economie


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Ghid complet pentru închirierea sau vânzarea unui apartament prin anunțuri online

Tot ce trebuie să știi pentru a avea succes rapid, fără agenții sau comisioane Ai un apartament pe care vrei să-l închiriezi sau să-l ... citeste mai mult