- » Info Financiar
- » Legea notarilor publici si a activitatii notariale
- » Capitolul IV Drepturile si indatoririle notarilor publici
- » Sectiunea I Drepturile notarilor publici
Sectiunea I Drepturile notarilor publici
Data: 15 aprilie 2011 Ora: 12:57Art. 30
Notarii publici isi exercita personal profesiunea si se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alta localitate fara acordul lor.
Art. 31
abrogat OUG nr. 25/2005
Art. 32
Notarii publici au dreptul la onorarii pentru fiecare serviciu prestat, in conformitate cu art. 28 alin. 2 lit. c).
Art. 33
Notarul public are dreptul la concediu de odihna, in conditiile stabilite prin statut.
Art. 34
Notarii publici beneficiaza de drepturile de asigurari sociale pe baza contributiei la sistemul asigurarilor sociale de stat, in conditiile legii.
Art. 35
Exercitarea profesiei de notar public este incompatibila cu:
a) desfasurarea unei activitati salarizate sau de executor judecatoresc, avocat ori consilier juridic, cu exceptia:
- activitatii didactice universitare;
- activitatii literare si publicistice;
- calitatii de deputat sau senator ori a celei de consilier in consiliile judetene sau locale, pe durata mandatului;
- calitatii de membru in organele de conducere sau in alte organisme ale Uniunii Nationale a Notarilor Publici, Camerelor Notarilor Publici ori in alte organizatii interne si internationale la care Uniunea Nationala a Notarilor Publici si Camerele Notarilor Publici sunt afiliate sau cu care colaboreaza
b) desfasurarea unor activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
c) calitatea de asociat intr-o societate in nume colectiv, de asociat comanditat in societatile in comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere limitata, presedinte al unui consiliu de administratie, membru al consiliului de conducere, director general sau director al unei societati pe actiuni, administrator al unei societati civile.