Care-i diferenta de rata la un credit imobiliar in lei fata de unul in euro

Care-i diferenta de rata la un credit imobiliar in lei fata de unul in euro
Stire oferita de: Stire oferita de Ziare.com
Data: 14 martie 2011   Ora: 13:18
Foarte multi romani se feresc sa faca un credit ipotecar in moneda nationala pentru ca rata este mult mai mare, trecand cu vederea faptul ca imprumuturile in euro au risc valutar. Foarte multi romani se feresc sa faca un credit ipotecar in moneda nationala pentru ca rata este mult mai mare, trecand cu vederea faptul ca imprumuturile in euro au risc valutar.

Un alt motiv pentru care conationalii refuza creditele in lei tine de nivelul salarial care trebuie sa fie mai mare pentru a putea accesa suma dorita. Ziare.com a analizat cateva oferte de credite ipotecare/imobiliare, atat in lei cat si in euro, pentru a vedea diferentele dintre acestea si ce costuri presupun.

Creditul pentru care vom face calcul este de 75.000 de euro, pe o perioada de 30 de ani. Cursul luat in considerare pentru calcule va fi de 4,25 lei pentru un euro.

BCR, prima banca din piata, dupa active, are oferta "Casa mea". Rata pentru creditul mai sus mentionat este de 463 de euro (1.968 lei). Potrivit Conso.ro, DAE este de 6,47%, iar venitul minim estimat este de 4.950 de lei. Avansul minim este de 25%.

Pentru acelasi credit, dar de data aceasta in moneda nationala, rata se ridica la 2.935 de lei. In acest caz, DAE este de 11,09%, iar venitul minim sare de 6.100 de lei. Daca in cazul imprumutului in euro totalul de rambursat trecea de dublu, la lei acesta este mai mult decat triplul sumei luate, adica peste un milion de lei.

BRD - venitul minim 5.600 lei pentru credit in lei

In cazul BRD, am ales creditul Habitat Plus in euro, cu un avans minim de 20%. Rambursul lunar in primii ani este cuprins intre 500 si 508 euro (maxim 2.160 lei). Dobanda anuala efectiva pentru credit este de 6,86%, dupa cum ne arata calculatorul bancii. Totalul sumei care trebuie returnata se ridica la 167.000 euro.

La creditul "Habitat in lei", cu un avans tot de 20%, rata ajunge la 2.650 de lei pentru cei 320.000 lei imprumutati. DAE este de 9,59%, iar suma returnata trece de 920.000 lei. Venitul minim al aplicantilor trebuie sa fie peste 5.600 lei.

Raiffeisen Bank - diferenta dintre rate de aproape 1.000 lei

Austriecii de la Raiffeisen cer pentru creditul in euro o rata lunara de 490 de euro (2.080 lei), iar DAE pentru acest credit este de 7,10% dupa datele Conso.ro. Ca si in cazul BCR, este nevoie sa aveti un minim de 25% din suma pe care o doriti.

"Casa Ta", in lei, de la Raiffeisen cere o rata de 3.020 lei. DAE ajunge la 11,49% iar suma care trebuie returnata in cei 30 de ani ajunge aproape de 1,1 milioane lei. Venitul de care aveti nevoie ca familie trebuie sa fie de minim 6.200 lei.

CEC Bank - rata relativ mare la euro

CEC-ul are o oferta de credit ipotecar cu un DAE de 7,71%. Aici suma minima pe care trebuie sa o aveti este de 15%. Prima rata a creditului este de 610 euro (2.590 lei). Salariul necesar este de minim 6.400 lei. Imprumutul implica si cateva comisioane care trec de peste 100 de euro fiecare.

Ca si in cazul de mai sus, aportul propriu trebuie sa fie de minim 15%, rata la creditul accesat de la CEC fiind de 3.050 de lei. Pentru acesta numai comisionul de acordate este de 5.800 de lei. Salariile cumulate pe care trebuie sa le prezinte familia sau persoana (daca este un singur solicitant) trebuie sa fie de minim 6.400 lei.

Bancpost - solicita printre cele mai mari aporturi proprii

La Bancpost, creditorul va da doar pana la 70% din suma de care aveti nevoie, restul de 305 trebuie sa fie aport personal. Rata este de 465 de euro (1.976 lei), iar DAE - 6,83%. Venitul minim de care aveti nevoie se apropie de 5.000 de lei.

In moneda nationala, rata pentru un credit de 320.000 de lei este de 3.010 lei, la un DAE de 11,70%. Pentru a accesa un astfel de credit va trebui sa aveti un venit minim de 6.200 lei.
 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Credite Imobiliare


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Închirierea automobilelor de epocă în cinematografie

În industria cinematografică, detaliile sunt esențiale pentru a recrea o epocă trecută sau pentru a transmite un anumit stil și ... citeste mai mult