Titlul VII Marfuri care parasesc teritoriul vamal al Romaniei

Data: 19 aprilie 2011   Ora: 09:27

Art. 201

(1) Marfurile care parasesc teritoriul vamal al Romaniei fac obiectul fie al unei declaratii vamale, fie, daca declaratia vamala nu este ceruta, al unei declaratii sumare, cu exceptia celor transportate pe mijloace de transport care tranziteaza fara intrerupere apele teritoriale sau spatiul aerian al teritoriului vamal.
(2) In anumite cazuri si in functie de anumite tipuri de transport al marfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori in conformitate cu acordurile internationale care prevad dispozitii specifice in materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:
a) termenul in care declaratia vamala sau declaratia sumara este depusa la biroul vamal de export inainte ca marfurile sa paraseasca teritoriul vamal al Romaniei;
b) regulile de derogare de la termenul prevazut la lit.a) si de modificare a acestuia;
c) conditiile in care obligatia de a depune o declaratie sumara poate face obiectul unei derogari sau al unei modificari;
d) cazurile si conditiile in care marfurile care parasesc teritoriul vamal al Romaniei nu fac obiectul unei declaratii vamale sau al unei declaratii sumare.

Art. 202

(1) Cand marfurile care parasesc teritoriul vamal al Romaniei au primit o destinatie vamala care necesita o declaratie vamala, potrivit legii, aceasta declaratie se depune la biroul vamal de export inainte ca marfurile sa paraseasca teritoriul vamal al Romaniei.
(2) In cazul in care biroul vamal de export este diferit de biroul vamal de iesire, biroul vamal de export comunica imediat informatiile necesare biroului vamal de iesire sau i le pune la dispozitie pe cale electronica.
(3) Declaratia vamala cuprinde cel putin informatiile necesare declaratiei sumare prevazute la Art. 204 alin.(1).
(4) Cand declaratia vamala este intocmita altfel decat pe cale electronica, autoritatea vamala efectueaza analiza de risc la acelasi nivel cu cel aplicat declaratiilor vamale intocmite pe cale electronica.

Art. 203

(1) Cand marfurile care parasesc teritoriul vamal al Romaniei nu au primit o destinatie vamala care necesita o declaratie vamala, declaratia sumara se depune la biroul vamal de iesire inainte ca marfurile sa paraseasca teritoriul vamal al Romaniei.
(2) Autoritatea vamala poate aproba ca declaratia sumara sa fie depusa la alt birou vamal, cu conditia ca acesta sa comunice imediat informatiile necesare biroului vamal de iesire sau sa i le puna la dispozitie pe cale electronica.
(3) Autoritatea vamala poate accepta, in locul depunerii declaratiei sumare, depunerea unei notificari si accesul la informatiile din declaratia sumara aflate in sistemul electronic al agentului economic.

Art. 204

(1) Prin regulamentul vamal se stabilesc datele care trebuie sa fie cuprinse in declaratia vamala si sub ce forma, pentru a se proceda la analiza riscurilor si a aplica corect controlul vamal, avandu-se in vedere scopuri de securitate si utilizand, dupa caz, norme internationale si practici comerciale.
(2) Declaratia sumara este intocmita pe cale electronica. De asemenea, se pot utiliza documente comerciale, portuare sau de transport, in masura in care acestea contin informatiile necesare. In cazuri exceptionale, autoritatea vamala poate accepta declaratiile sumare pe suport de hartie, cu conditia ca acestora sa le fie aplicabil acelasi nivel de gestiune a riscurilor cu cel aplicat la declaratiile sumare intocmite pe cale electronica.
(3) Declaratia sumara se depune, dupa caz, de:
a) persoana care se ocupa cu iesirea marfurilor sau care are in sarcina transportul marfurilor in afara teritoriului vamal al Romaniei;
b) orice persoana care este in masura sa prezinte sau sa asigure prezentarea marfurilor autoritatii vamale competente;
c) un reprezentant al persoanei prevazute la lit.a) sau b).
(4) Persoana prevazuta la alin. (3) are dreptul, la cererea sa, sa modifice una sau mai multe date ale declaratiei sumare dupa ce aceasta a fost depusa. Nici o modificare nu mai este posibila dupa ce autoritatea vamala a informat persoana care a depus declaratia sumara despre intentia sa de a examina marfurile sau a constatat inexactitatea datelor in cauza ori a acordat liberul de vama pentru marfuri.

Art. 205

Marfurile care parasesc teritoriul vamal al Romaniei sunt supuse supravegherii vamale si pot fi controlate de autoritatea vamala in conformitate cu dispozitiile in vigoare. Marfurile parasesc teritoriul vamal folosind, cand este cazul, traseul stabilit de autoritatea vamala si in conformitate cu modalitatile stabilite de aceasta.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora