Sectiunea IV Perfectionarea activa

Data: 18 aprilie 2011   Ora: 13:20

Art. 134

(1) Regimul de perfectionare activa permite ca urmatoarele marfuri sa fie utilizate pe teritoriul vamal al Romaniei intr-una sau mai multe operatiuni de perfectionare:
a) marfurile straine destinate reexportului in afara teritoriului vamal al Romaniei sub forma produselor compensatoare, fara ca aceste marfuri sa fie supuse drepturilor de import sau masurilor de politica comerciala;
b) marfurile puse in libera circulatie, cu rambursarea sau remiterea drepturilor de import aferente unor asemenea marfuri, daca sunt exportate in afara teritoriului vamal al Romaniei sub forma de produse compensatoare.
(2) Prin sistem cu suspendare se intelege regimul de perfectionare activa prevazut la alin.(1) lit.a).
(3) Prin sistem cu rambursare se intelege regimul de perfectionare activa prevazut la alin.(1) lit.b).
(4) Prin operatiuni de perfectionare se intelege:
a) prelucrarea marfurilor, inclusiv montajul, asamblarea si adaptarea lor la alte marfuri;
b) transformarea marfurilor;
c) repararea marfurilor, inclusiv restaurarea lor;
d) utilizarea anumitor marfuri, definite in conformitate cu regulamentul vamal care, desi nu se regasesc in produsele compensatoare, permit sau faciliteaza obtinerea acestor produse, chiar daca dispar total sau partial in cursul folosirii lor.
(5) Prin produse compensatoare se intelege toate produsele care rezulta din operatiuni de perfectionare.
(6) Prin marfuri echivalente se intelege marfurile romanesti care sunt utilizate in locul marfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.
(7) Prin rata de randament se intelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obtinute din perfectionarea unor cantitati determinate de marfuri de import.

Art. 135

(1) Marfurile echivalente trebuie sa fie de aceeasi calitate si sa aiba aceleasi caracteristici ca marfurile de import. In anumite cazuri, stabilite in regulamentul vamal, marfurile echivalente pot fi intr-un stadiu de fabricatie mai avansat decat marfurile de import.
(2) Autoritatea vamala permite ca:
a) produsele compensatoare sa fie obtinute din marfuri echivalente;
b) produsele compensatoare obtinute din marfuri echivalente sa fie exportate din Romania inainte de a importa marfurile de import.
(3) Cand se aplica dispozitiile alin.(2), marfurile de import sunt considerate, in scopuri vamale, ca marfuri echivalente, iar marfurile echivalente ca marfuri de import.
(4) Cand se aplica alin. (2) lit. b) si produsele compensatoare ar fi susceptibile de plata drepturilor de export daca nu ar fi exportate sau reexportate in cadrul unei operatiuni de perfectionare activa, titularul autorizatiei trebuie sa constituie o garantie pentru a asigura plata acestor drepturi in eventualitatea in care importul marfurilor nu se efectueaza in termenul prevazut.
(5) Prin regulamentul vamal se pot adopta masuri destinate sa interzica, sa limiteze sau sa faciliteze operatiunile efectuate in temeiul alin.(2).

Art. 136

Autorizatia de perfectionare activa este emisa la cererea persoanei care efectueaza operatiunile de perfectionare sau care se ocupa de efectuarea lor.

Art. 137

Autorizatia se acorda numai:
a) persoanelor stabilite in Romania. Autorizatia se poate acorda si persoanelor stabilite in afara Romaniei pentru importurile de natura necomerciala;
b) cand, fara sa aduca atingere utilizarii marfurilor mentionate la Art. 134 alin. (4) lit.(d), marfurile de import pot fi identificate in produsele compensatoare sau, in cazul mentionat la Art. 135, cand se poate verifica indeplinirea conditiilor prevazute pentru marfurile echivalente;
c) cand regimul de perfectionare activa poate contribui la crearea unor conditii favorabile pentru exportul sau reexportul produselor compensatoare, cu conditia ca interesele esentiale ale producatorilor romani sa nu fie afectate in mod nefavorabil. Cazurile in care conditiile economice se considera indeplinite se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 138

(1) Autoritatea vamala stabileste termenul in care produsele compensatoare trebuie sa fie exportate sau reexportate sau sa li se atribuie o alta destinatie vamala. Acest termen trebuie sa tina seama de durata necesara pentru efectuarea operatiunilor de perfectionare si de livrare a produselor compensatoare.
(2) Termenul prevazut la alin.(1) se calculeaza de la data la care marfurile straine sunt plasate sub regimul de perfectionare activa. Autoritatea vamala poate acorda prelungirea termenului in urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizatiei. Din ratiuni de simplificare, se poate decide ca un termen care incepe in cursul unei luni calendaristice sau al unui trimestru sa se incheie in ultima zi a unei luni calendaristice ulterioare, respectiv a unui trimestru ulterior.
(3) Cand se aplica prevederile Art. 135 alin. (2) lit.b), autoritatea vamala stabileste termenul in care marfurile straine trebuie declarate pentru regim. Acest termen incepe la data acceptarii declaratiei de export pentru produsele compensatoare obtinute din marfurile echivalente corespunzatoare.
(4) Autoritatea vamala poate sa prevada termene specifice in cazul unor operatiuni de perfectionare sau pentru anumite marfuri de import.

Art. 139

(1) Autoritatea vamala stabileste fie rata de randament a operatiunii, fie, cand este cazul, metoda de determinare a acestei rate. Rata de randament este propusa de titularul operatiunii pe baza conditiilor reale in care se efectueaza sau urmeaza sa se efectueze operatiunea de perfectionare.
(2) In cazuri justificate, pentru operatiuni de perfectionare activa care se efectueaza uzual in conditii tehnice bine definite, cu marfuri avand caracteristici sensibil constante, din care rezulta produse compensatoare de o calitate uniforma, se poate stabili, potrivit regulamentului vamal, o rata de randament standard, pe baza unor date reale, cunoscute si determinate in prealabil de titularul operatiunii.

Art. 140

Cazurile si conditiile in care marfurile aflate in aceeasi stare sau produsele compensatoare sunt considerate a fi fost puse in libera circulatie se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 141

(1) In cazul nasterii unei datorii vamale, cuantumul acesteia se determina pe baza elementelor de taxare corespunzatoare marfurilor de import in momentul acceptarii declaratiei de plasare a acestor marfuri sub regim de perfectionare activa.
(2) Daca in momentul mentionat la alin.(1) marfurile de import indeplinesc conditiile pentru a beneficia de tratamentul tarifar preferential in cadrul contingentelor sau al plafoanelor tarifare, acestea pot beneficia de tratamentul tarifar preferential prevazut pentru marfuri identice in momentul acceptarii declaratiei vamale de punere in libera circulatie.

Art. 142

Prin exceptie de la prevederile Art. 141, produsele compensatoare:
a) sunt supuse drepturilor de import corespunzatoare, cand sunt puse in libera circulatie si se regasesc in lista prevazuta de regulamentul vamal, in masura in care ele sunt proportionale cu partea exportata a produselor compensatoare neincluse pe aceasta lista. Titularul autorizatiei are insa dreptul sa solicite ca taxarea pentru acele produse sa fie efectuata in conditiile mentionate la Art. 141;
b) sunt supuse drepturilor de import corespunzatoare cand sunt supuse taxarii stabilite prin politica agricola si sunt indeplinite conditiile prevazute in regulamentul vamal;
c) sunt supuse drepturilor de import determinate in conformitate cu reglementarile aplicabile regimului vamal in cauza sau in materie de zone libere sau antrepozite libere, cand au fost plasate sub un regim suspensiv sau intr-o zona libera ori antrepozit liber. Titularul autorizatiei are, insa, dreptul sa solicite ca taxarea sa fie efectuata potrivit Art. 141 sau, in cazurile cand produselor compensatoare li s-a atribuit o destinatie vamala, alta decat transformarea sub control vamal, cuantumul drepturilor de import percepute este cel putin egal cu cel calculat conform Art. 141;
d) pot fi supuse reglementarilor privind stabilirea drepturilor prevazute pentru regimul de transformare sub control vamal cand marfurile de import ar fi putut fi plasate sub acest regim;
e) beneficiaza de tratament tarifar favorabil in functie de destinatia lor finala, cand acest tratament este prevazut pentru marfuri identice importate;
f) sunt scutite de drepturi de import cand o astfel de scutire este prevazuta, prin lege, pentru marfuri identice importate.

Art. 143

(1) Produsele compensatoare ori marfurile aflate in aceeasi stare pot face obiectul unui export temporar, total sau partial, in scopul perfectionarii complementare efectuate in afara teritoriului vamal al Romaniei, cu conditia obtinerii unei autorizatii si cu respectarea prevederilor privind regimul de perfectionare pasiva.
(2) Cand ia nastere o datorie vamala privind produsele reimportate, autoritatea vamala incaseaza:
a) drepturile de import pentru produsele compensatoare sau marfurile aflate in aceeasi stare mentionate la alin.(1), calculate in conformitate cu prevederile Art. 141 si 142;
b) drepturile de import pentru produsele reimportate dupa perfectionare in afara teritoriului vamal al Romaniei, al caror cuantum se calculeaza in conformitate cu dispozitiile privind regimul de perfectionare pasiva in aceleasi conditii care s-ar aplica daca produsele exportate sub acest din urma regim ar fi fost puse in libera circulatie inainte ca acest export sa aiba loc.

Art. 144

(1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate marfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat cand, in momentul acceptarii declaratiei de punere in libera circulatie:
a) marfurile de import sunt supuse unor restrictii cantitative la import;
b) marfurile de import beneficiaza de o masura tarifara in cadrul contingentelor;
c) pentru marfurile de import este necesara prezentarea unei licente de import sau export sau a unui certificat prevazut de reglementarile privind politica agricola;
d) a fost stabilita o restituire la export sau o taxa la export pentru produsele compensatoare.
(2) Rambursarea drepturilor de import nu este permisa nici in cazul in care, in momentul acceptarii declaratiei de export pentru produsele compensatoare, aceste produse necesita prezentarea unui certificat de import sau de export sau s-a stabilit o restituire ori o taxa la export pentru acestea.
(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogari de la prevederile alin.(1) si (2).

Art. 145

(1) In declaratia de punere in libera circulatie trebuie sa se indice faptul ca se utilizeaza sistemul cu rambursare si sa fie furnizate datele de referinta ale autorizatiei.
(2) La cererea autoritatii vamale, autorizatia mentionata la alin.(1) se anexeaza la declaratia de punere in libera circulatie.

Art. 146

In cadrul sistemului cu rambursare nu se aplica dispozitiile Art. 135 alin. (2) lit.(b), alin. (3) si (4), Art. 138 alin.(3), Art. 140-142 lit.b) si d), precum si Art. 149.

Art. 147

(1) Titularul autorizatiei poate solicita rambursarea sau remiterea drepturilor de import cand poate dovedi, in conformitate cu cerintele autoritatii vamale, ca marfurile de import puse in libera circulatie in cadrul sistemului cu rambursare sub forma de produse compensatoare sau marfuri in aceeasi stare, au fost:
a) fie exportate;
b) fie plasate, in vederea reexportului ulterior, sub regimul de tranzit, regimul de antrepozitare vamala, regimul de admitere temporara sau regimul de perfectionare activa in sistem cu suspendare sau intr-o zona libera sau antrepozit liber.
(2) Dispozitiile alin.(1) lit.b) se aplica in cazul in care au fost indeplinite toate conditiile de utilizare a regimului.
(3) In scopul atribuirii unei destinatii vamale in conformitate cu alin.(1) lit.b), produsele compensatoare sau marfurile de import aflate in aceeasi stare sunt considerate marfuri straine.
(4) Termenul in care trebuie sa se depuna cererea de rambursare se stabileste prin regulamentul vamal.
(5) Cand produsele compensatoare sau marfurile aflate in aceeasi stare, plasate sub un regim vamal sau intr-o zona libera sau antrepozit liber, potrivit alin.(1), sunt puse in libera circulatie, cuantumul drepturilor de import rambursate sau remise se considera a constitui cuantumul datoriei vamale.
(6) In scopul stabilirii cuantumului drepturilor de import ce trebuie rambursate sau remise, prevederile Art. 142 lit.a) se aplica in mod corespunzator.

Art. 148

Exportul temporar al produselor compensatoare realizat conform Art. 143 alin.(1) nu se considera ca export, in sensul Art. 147, cu exceptia cazului cand acele produse nu sunt reimportate in Romania in perioada prevazuta.

Art. 149

Regimul de perfectionare activa in sistemul cu suspendare se aplica si pentru ca produsele compensatoare sa beneficieze de scutirea de drepturi de export in care se incadreaza produsele identice obtinute din marfuri romanesti in locul marfurilor de import.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora