Suntem cei mai saraci din Uniunea Europeana

Romania este cea mai saraca tara din Uniunea Europeana. Aceeasi pozitie o avea tara noastra si la 1 ianuarie 2007, cand am sarbatorit cu stegulete albastre marea reuzita.
Raportul de tara privind progresele Romaniei din octombrie 2004 a stabilit ca pe 1 ianuarie 2007 Romania si Bulgaria sa devina membre ale Uniunii. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005.
La acea vreme, din partea Romaniei au semnat presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu-Tariceanu, ministrul afacerilor externe Mihai Razvan Ungureanu si negociatorul sef cu Uniunea Europeana, Leonard Orban.
Eram cea mai saraca tara din UE. La fel suntem si dupa 5 ani
Fondul Monetar International a publicat date conform carora PIB-ul pe cap de locuitor, ajustat la puterea de cumparare este de 40,2% din media UE pentru Romania. Bulgaria are 43,9%, Polonia 66,7%, iar Cehia 85,7%.
Estimarile FMI pentru 2015 sunt sumbre: Romania va avea un PIB/cap de locuitor de 15.396 dolari.
Este foarte posibil sa se intample asta deoarece preturile reglementate de stat au crescut chiar si de 37.000 de ori, ceea ce inseamna de 2 pana la 10 ori peste rata inflatiei din ultimele doua decenii.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Economie
-
Indicatorii monetari confirma starea de insecuritate si volatilitate din economie
Masa monetara in sens larg a inregistrat la sfarsitul lunii februarie 2015 un sold de 258.601,1 m...
-
Benoit Coeure : „BCE nu poate fi de acord cu reducerea datoriei Greciei”
Benoit Coeure, membru în Consiliul director al băncii centrale europene a afirmat astăzi că...
-
Scaderea preturilor de consum
Deflatia la 1,7% la sfarsitul trimestrului trei din 2015, in usoara scadere fata de maximul atins...
-
Productia industriala in pierdere de viteza
Productia industriala a lunii august 2015 a crescut cu 6% fata de aceeasi luna a anului precedent...
-
Top 10 companii de transport rutier
RisCo.ro a actualizat clasametul primelor 10 companii ce activeaza in zona transportului rutier d...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!
Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Ghid complet pentru închirierea sau vânzarea unui apartament prin anunțuri online
Tot ce trebuie să știi pentru a avea succes rapid, fără agenții sau comisioane Ai un apartament pe care vrei să-l închiriezi sau să-l ... citeste mai mult