Câştigul salarial mediu a crescut în noiembrie la 1.743 lei

Câştigul salarial mediu a crescut în noiembrie la 1.743 lei Data: 12 ianuarie 2015   Ora: 10:16

 

Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.743 lei, în noiembrie 2014, în creștere față de luna precedentă cu 38 de lei, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică remis, luni, AGERPRES.

Potrivit INS, comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%

În luna noiembrie 2014, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.412 lei, cu 2,3% mai mare decât în luna octombrie 2014. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.743 lei, în creștere față de luna precedentă cu 38 lei (2,2%). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.166 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.033 de lei).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net, arată INS, s-au înregistrat în activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), respectiv cu 23%, și în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activități de poștă și de curier, depozitare și activități auxiliare pentru transport, între 9,0% și 13,0%.

"Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie de premii ocazionale, sume din profitul net și alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte)", se spune în comunicat.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna octombrie în învățământ, sănătate și asistență sociala, respectiv în administrația publică.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Economie


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Este posibil un imprumut fara verificarea biroului de credit?

Dacă aveți un istoric negativ de plată în biroul de credite, cel mai probabil vă întrebați dacă un împrumut fără ... citeste mai mult