Capitolul 3 Faptul juridic licit

Data: 3 februarie 2012   Ora: 15:23

SECTIUNEA 1 Gestiunea de afaceri

Conditii

Art. 1.330. -

(1) Exista gestiune de afaceri atunci cand, fara sa fie obligata, o persoana, numita gerant, gestioneaza in mod voluntar si oportun afacerile altei persoane, numita gerat, care nu cunoaste existenta gestiunii sau, cunoscand gestiunea, nu este in masura sa desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca in alt fel de afacerile sale

(2) Cel care, fara sa stie, lucreaza in interesul altuia nu este tinut de obligatiile ce ii revin, potrivit legii, gerantului. El este indreptatit la restituire potrivit regulilor aplicabile imbogatirii fara justa cauza

(3) Nu exista gestiune de afaceri atunci cand cel care administreaza afacerile unei alte persoane actioneaza cu intentia de a o gratifica.

Obligatia de instiintare

Art. 1.331. - Gerantul trebuie sa il instiinteze pe gerat despre gestiunea inceputa de indata ce acest lucru este posibil.

Continuarea gestiunii

Art. 1.332. - Gestiunea de afaceri il obliga pe gerant sa continue gestiunea inceputa pana cand o poate abandona fara riscul vreunei pierderi ori pana cand geratul, personal sau prin reprezentant, ori, dupa caz, mostenitorii acestuia sunt in masura sa o preia.

Continuarea gestiunii de catre mostenitorii gerantului

Art. 1.333. - Mostenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt tinuti sa continue afacerile incepute de acesta din urma, in aceleasi conditii ca si gerantul.

Diligenta datorata de gerant

Art. 1.334. -

(1) Gerantul este dator sa se ingrijeasca de interesele geratului cu diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale

(2) Cand gestiunea a urmarit sa il apere pe gerat de o paguba iminenta, gerantul nu raspunde decat pentru prejudiciile cauzate geratului cu intentie sau din culpa grava.

Obligatiile gerantului

Art. 1.335. - La incetarea gestiunii, gerantul trebuie sa dea socoteala geratului si sa ii remita acestuia toate bunurile obtinute cu ocazia gestiunii.

Actele incheiate de gerant

Art. 1.336. -

(1) Gerantul care actioneaza in nume propriu este tinut fata de tertii cu care a contractat, fara a limita dreptul oricaruia dintre acestia de a se regresa impotriva geratului

(2) Atunci cand actioneaza in numele geratului, gerantul nu este tinut fata de tertii cu care a contractat decat daca geratul nu este obligat fata de acestia.

Obligatiile geratului

Art. 1.337. -

(1) Atunci cand conditiile gestiunii de afaceri sunt intrunite, chiar daca rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie sa ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum si, in limita sporului de valoare, cheltuielile utile facute de gerant, impreuna cu dobanzile din ziua in care au fost efectuate, si sa il despagubeasca pentru prejudiciul pe care, fara culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii

(2) Geratul trebuie sa execute si obligatiile nascute din actele necesare si utile care, in numele ori in beneficiul sau, au fost incheiate de gerant

(3) Caracterul necesar sau util al actelor si cheltuielilor se apreciaza la momentul la care gerantul le-a facut

(4) In vederea garantarii cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a cere instantei, in urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura prevazuta de lege pentru ordonanta presedintiala, inscrierea in cartea funciara a unei ipoteci legale, in conditiile legii. Impotrivirea beneficiarului gestiunii Art. 1.338. -

(1) Cel care incepe sau continua o gestiune, cunoscand sau trebuind sa cunoasca impotrivirea titularului afacerii, poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare. In acest caz, instanta, la cererea titularului afacerii, poate acorda un termen pentru executarea obligatiei de restituire

(2) Cel care ignora impotrivirea titularului este raspunzator pentru prejudiciile cauzate chiar si din cea mai usoara culpa.

Gestiunea inoportuna

Art. 1.339. - Actele si cheltuielile care, fara a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii il obliga pe gerat la restituire numai in masura in care i-au procurat vreun avantaj.

Ratificarea gestiunii

Art. 1.340. - In privinta actelor juridice, gestiunea ratificata produce, de la data cand a fost inceputa, efectele unui mandat.

SECTIUNEA a 2-a Plata nedatorata

Notiune

Art. 1.341. -

(1) Cel care plateste fara a datora are dreptul la restituire

(2) Nu este supus restituirii ceea ce s-a platit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri

(3) Se prezuma, pana la proba contrara, ca plata s-a facut cu intentia de a stinge o datorie proprie.

Plata primita cu buna-credinta de creditor

Art. 1.342. -

(1) Restituirea nu poate fi dispusa atunci cand, in urma platii, cel care a primit-o cu buna-credinta a lasat sa se implineasca termenul de prescriptie ori s-a lipsit, in orice mod, de titlul sau de creanta sau a renuntat la garantiile creantei

(2) In acest caz, cel care a platit are drept de regres impotriva adevaratului debitor in temeiul subrogatiei legale in drepturile creditorului platit.

Restituirea platii anticipate

Art. 1.343. - Ceea ce debitorul a platit inainte de implinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decat atunci cand plata s-a facut prin dol sau violenta. De asemenea, este supusa restituirii si plata facuta inainte de indeplinirea conditiei suspensive.

Reguli aplicabile restituirii

Art. 1.344. - Restituirea platii nedatorate se face potrivit dispozitiilor art. 1.635-1.649.

SECTIUNEA a 3-a Imbogatirea fara justa cauza

Conditii

Art. 1.345. - Cel care, in mod neimputabil, s-a imbogatit fara justa cauza in detrimentul altuia este obligat la restituire, in masura pierderii patrimoniale suferite de cealalta persoana, dar fara a fi tinut dincolo de limita propriei sale imbogatiri.

Imbogatirea justificata

Art. 1.346. - Imbogatirea este justificata atunci cand rezulta:

a) din executarea unei obligatii valabile;

b) din neexercitarea de catre cel pagubit a unui drept contra celui imbogatit;

c) dintr-un act indeplinit de cel pagubit in interesul sau personal si exclusiv, pe riscul sau ori, dupa caz, cu intentia de a gratifica.

Conditiile si intinderea restituirii

Art. 1.347. -

(1) Restituirea nu este datorata decat daca imbogatirea subzista la data sesizarii instantei

(2) Cel care s-a imbogatit este obligat la restituire, in conditiile prevazute la art. 1.639 si urmatoarele.

Caracterul subsidiar

Art. 1.348. - Cererea de restituire nu poate fi admisa, daca cel prejudiciat are dreptul la o alta actiune pentru a obtine ceea ce ii este datorat.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora