Ce e mai rentabil – un autoturism nou sau unul second hand?

Ai doua optiuni atunci cand iti cumperi o masina: optezi pentru un autoturism nou sau unul folosit.

Pe masura ce costul automobilelor noi continua sa creasca, multi cumparatori sunt tentati sa opteze pentru masini de calitate, dar la mana a doua. Producatorii de automobile introduc diverse stimulente pentru consumatori, inclusiv planuri de plata a dobanzilor la un nivel mai avantajos, reduceri si alte mijloace de atragere a cumparatorilor de masini noi.

Alegerea depinde de obicei de urmatoarele:

Scopul pentru care cumperi masina: De multe ori, cand esti la a doua sau la a treia masina pe care o cumperi - probabil pentru fiul sau fiica ta, vei cumpara o masina folosita.

Cat iti poti permite: Masinile second hand costa semnificativ mai putin decat automobilele noi (chiar si cu reduceri). Cu toate acestea, riscurile implicate sunt mult mai mari.

Masina arata un anumit statut social: Pentru unii oameni , o masina este un semn al statutului social, in timp ce pentru altii este pur si simplu un mijloc de a se deplasa.

De obicei, daca ai posibilitatea de a pune niste bani deoparte pentru o masina noua, fara a-ti retrage banii din investitii si fara sa lasi o urma adanca in bugetul familiei, si daca poti achita masina in trei sau patru ani, cu plati lunare, atunci o masina noua reprezinta o posibilitate reala. Desigur, va trebui sa iei in considerare si platile pentru asigurare si costurile de intretinere a masinii.

Un avantaj pe care il confera o masina noua este faptul ca vei avea garantie pentru o perioada de timp intre 2-5 ani, in functie de producator.

Daca apelezi la un creditor, afla intai care este nivelul DAE (Dobanda Anuala Efectiva) si  cauta cele mai bune oferte.

De asemenea, ia in calcul si parcul de masini utilizate de catre firme sau parcul de masini recuperate. Acestea pot fi o optiune buna, deoarece stocul de vehicule se reinnoieste periodic, iar masinile se vand in mod regulat. De asemenea, majoritatea vehiculelor achizitionate de firme au fost finantate in sistem leasing, deci au beneficiat de garantii si asigurari Casco.

In cazul in care optezi pentru masini second hand, exista numeroase locuri unde poti sa cauti, inclusiv in anunturile locale, la dealerii de masini second hand si pe site-uri online. Trucul este de a evalua starea masinii si a determina daca este vorba de o tranzactie echitabila sau daca pretul este prea mare.

Atunci cand ai gasit masina dorita, ar trebui sa apelezi la un mecanic pentru a o evalua din punct de vedere tehnic.

Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le stii atunci cand cumperi o masina second hand:

  • Cat de veche este masina? O vechime de peste 6 ani poate fi discutabila cu exceptia cazului in care kilometrajul este scazut (presupunand ca nu au fost aplicate metode ilegale de resetare a kilometrajului de la bord).
  • Cat de vechi sunt piesele masinii? Au fost bine intretinute? Au fost inlocuite piese?
  • Vopseaua este in conditii bune sau este acoperita de rugina sau urme de lovituri?
  • Vanzatorul are toate actele si chitantele de la service-urile auto unde s-au facut reparatiile?
  • Verifica istoricul masinii. Reprezentantele oficiale pot furniza informatiile referitoare la istoria accidentelor in care a fost implicata masina, kilometrajul real, etc.
  • Exista multe lucruri pe care trebuie sa le verifici atunci cand cumperi o masina folosita, inclusiv reputatia dealer-ului.
  • Tine minte faptul ca se poate negocia. De fapt, este vorba de tocmeala atunci cand cumperi o masina second hand.


 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga



Comentarii


0

Stiri Financiare

Cautare rapida in ghiduri
 
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »