Accize si alte taxe speciale Cap1.1 Sectiunea3 Tutun

Data: 18 noiembrie 2010   Ora: 11:21

Cod Fiscal 2010 Titlul VII - Accize si alte taxe speciale - Capitolul I.1 - Sectiunea a III a - Tutun.

SECTIUNEA a 3-a

 

ART. 206.15

TUTUN PRELUCRAT

(1) In intelesul prezentului capitol, tutun prelucrat reprezinta:

a) tigarete;

b) tigari si tigari de foi;

c) tutun de fumat:

1. tutun de fumat fin taiat, destinat rularii in tigarete;

2. alte tutunuri de fumat.

(2) Se considera tigarete:

a) rulourile de tutun destinate fumatului ca atare si care nu sunt tigari sau tigari de foi, in sensul alin. (3);

b) rulourile de tutun care se pot introduce intr-un tub de hartie de tigarete, prin simpla manuire neindustriala;

c) rulourile de tutun care se pot infasura in hartie de tigarete, prin simpla manuire neindustriala;

d) orice produs care contine partial alte substante decat tutunul, dar care respecta criteriile prevazute la lit. a), b) sau c).

(3) Se considera tigari sau tigari de foi, daca se pot fuma ca atare, dupa cum urmeaza:

a) rulourile de tutun care contin in totalitate tutun natural;

b) rulourile de tutun care au un invelis exterior din tutun natural;

c) rulourile de tutun care au o umplutura din amestec taiat fin, invelis exterior de culoarea normala a unei tigari, care acopera complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv mustiucul, daca este cazul, si un liant, cu conditia ca:

1. invelisul si liantul sa fie din tutun reconstituit;

2. masa unitara a rolei de tutun, excluzand filtrul sau mustiucul, sa nu fie sub 1,2 grame; si

3. invelisul sa fie fixat in forma de spirala, cu un unghi ascutit de minimum 30 grade fata de axa longitudinala a tigarii;

d) rulourile de tutun, care au o umplutura din amestec taiat fin, invelis exterior de culoare normala a unei tigari, din tutun reconstituit, care acopera complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv mustiucul, daca este cazul, cu conditia ca:

1. masa unitara a ruloului, excluzand filtrul si mustiucul, sa fie egala sau mai mare de 2,3 grame; si

2. circumferinta ruloului de tutun de minimum o treime din lungimea tigarii sa nu fie sub 34 mm;

e) orice produs care contine partial alte substante decat tutunul, dar care respecta criteriile de la lit. a), b), c) sau d) si are invelisul din tutun natural, invelisul si liantul din tutun reconstituit sau invelisul din tutun reconstituit.

(4) Se considera tutun de fumat:

a) tutunul taiat sau faramitat intr-un alt mod, rasucit ori presat in bucati si care poate fi fumat fara prelucrare industriala ulterioara;

b) resturi de tutun prelucrate pentru vanzarea cu amanuntul, care nu sunt prevazute la alin. (2) si (3) si care pot fi fumate;

c) orice produs care consta total sau partial din alte substante decat tutunul, dar care indeplineste, pe de alta parte, criteriile prevazute la lit. a) sau b).

(5) Se considera tutun de fumat fin taiat, destinat rularii in tigarete:

a) tutunul de fumat, asa cum este definit la alin. (4), pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezinta particulele de tutun ce au o latime sub 1 mm;

b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezinta particulele de tutun ce au o latime mai mare de 1 mm, daca tutunul de fumat este vandut sau destinat vanzarii pentru rularea tigaretelor.

(6) Un rulou de tutun prevazut la alin. (2) este considerat, pentru aplicarea accizei, ca doua tigarete, atunci cand are o lungime, excluzand filtrul si mustiucul, mai mare de 9 cm, fara sa depaseasca 18 cm, ca 3 tigarete, cand are o lungime, excluzand filtrul si mustiucul, mai mare de 18 cm, fara sa depaseasca 27 cm, si asa mai departe.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora