Cele 32.000 de firme intrate in insolventa au datorii de 2,5 miliarde euro

Cele 32.000 de firme intrate in insolventa au datorii de 2,5 miliarde euro
Stire oferita de BloomBiz.ro

Data: 17 martie 2010   Ora: 10:59

El a aratat, in cadrul unui seminar organizat de Forum Invest, ca numai in primele doua luni din acest an au fost deschise 4.200 de dosare de insolventa, relateaza Mediafax.

Datele centralizate de UNPIR arata ca in primul semestru de anul trecut au fost recuperate creante de 150 milioane de euro, iar in partea a doua a anului, situatia s-a inrautatit, recuperarile cifrandu-se la doar 50 milioane de euro.

"Recuperarea este mult sub 12%, cat se vehiculeaza.

Isi recupereaza banii doar creditorii bugetari si cei cu garantii, iar creditorii chirografari (ale caror creante nu sunt insotite de vreo garantie reala sau personala - n.r.), procente nesemnificative.

De aceea, media de recuperare este foarte jos.

Din cifrele Bancii Mondiale, media de recuperare la nivel international nu depaseste 20%, dar noi stam mult mai rau", a spus Stanescu.

Pe de alta parte, Cornel Florea, partener al companiei Consulta 99, spune ca, desi pretul terenurilor a coborat anul trecut cu aproximativ 70%, iar scaderea medie la cladiri a fost de peste 25%, valorificarile sunt anevoioase si piata practic nu ofera oportunitati. 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Importanța culturii corporative pentru o companie

Pe măsură ce numărul potențialilor angajatori crește, iar opțiunile devin din ce în ce mai abundente, angajații nu mai sunt interesați ... citeste mai mult