UniCredit Bank: profit net consolidat de 183,6 milioane lei in primele noua luni din 2015

UniCredit Bank: profit net consolidat de 183,6 milioane lei in primele noua luni din 2015 Data: 12 noiembrie 2015   Ora: 16:16

UniCredit Bank a realizat un profit net consolidat de 183,6 milioane de lei (41,3 milioane euro) în primele nouă luni din 2015, înainte de interesul minoritar, cu 14,3% mai mare faţă de septembrie 2014. Profitul operaţional a fost de 549,6 milioane de lei (123,8 milioane euro), în condiţiile în care veniturile operaţionale consolidate s-au ridicat la 1,13 miliarde de lei (254,8 milioane euro), iar cheltuielile operaţionale la 581,9 milioane de lei (131 milioane euro). Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii este de 7,8%, iar rentabilitatea activelor de 0,8%, raportul înregistrat între costuri şi venituri fiind de 51,4%. Rata de solvabilitate individuală s-a situat la un nivel confortabil faţă de minimul reglementat, atingând 14,49% în septembrie 2015.

Abordarea Grupului cu privire la risc rămâne una prudentă: nivelul cheltuielilor cu provizioanele aferente creditelor era în septembrie a.c. de 326,8 milioane de lei, rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanț de 9,04%, iar costul riscului anualizat de 202 bp. Rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligaţiilor din credite*, s-a situat la 16,18%.

La aceeaşi dată, volumul activelor consolidate totaliza 31,5 miliarde de lei (7,1 miliarde euro). Expunerea bilanţieră a portofoliului de credite era de 23,7 miliarde de lei (5,4 miliarde euro), în creştere cu 4,0% faţă de finalul anului 2014. În acelaşi timp, depozitele atrase au ajuns la nivelul de 14,9 miliarde de lei (3,4 miliarde euro), în scădere cu 6,4% comparativ cu sfârşitul lui 2014.

Angajamentul ferm al UniCredit Bank pentru finanţarea şi susţinerea economiei româneşti este dovedit atât de proporţia ridicată a creditelor brute în total activ, una dintre cele mai mari din sistemul bancar, cât şi de demersurile permanente ale grupului pentru dezvoltarea de produse şi servicii pentru toate segmentele de clientelă în care este prezent.

Astfel, în cadrul Diviziei Corporaţii şi Investment Banking, UniCredit Bank a fost prezent cu mandate importante în zona de achiziţii sau fuziuni. Totodată, în contextul mediului economic volatil şi al preocupării companiilor de a limita riscurile financiare la care se expun, banca a extins paleta şi complexitatea soluţiilor oferite. Astfel, departamantul Pieţe Financiare a dezvoltat produse şi soluţii pentru acoperirea riscului de preţ pentru mărfuri şi materii prime, care se adaugă celor pentru acoperirea riscurilor financiare pe piaţa valutară şi monetară. În ceea ce priveşte activitatea de finanţare a beneficiarilor de finanţări publice, din fonduri nerambursabile europene şi naţionale, valoarea soldului utilizărilor creditelor a crescut în primele nouă luni cu 32%, iar portofoliul de proiecte s-a diversificat. Astfel, UniCredit Bank a finanţat toate categoriile de beneficiari eligibili privaţi şi publici (întreprinderi mari, IMM-uri, autorităţi publice locale, ONG-uri, universităţi şi institute de cercetare).

În segmentul persoanelor fizice, UniCredit Consumer Financing, companie membră a Grupului UniCredit în România, a lansat trei noi carduri de credit, care recompensează clienţii loiali prin bonusuri şi oferte de credit atractive, fără dobândă, la achiziţionarea oricăror produse. De asemenea, în 2015 au fost făcute investiţii semnificative în dezvoltarea canalelor alternative, pentru a oferi clienţilor alternative integrate de contactare a băncii, atât în sucursale cât şi în mediile online şi mobile. De asemenea, în primavara lui 2015 UniCredit Bank a lansat în parteneriat cu Pioneer Investments planul de acumulare automată în unităţi de fond locale şi internaţionale - care oferă clienţilor o soluţie alternativă produselor de economisire, la care dobânzile au scazut semnificativ în ultima periodă.

“Eforturile depuse de întreaga echipă a UniCredit Bank pentru a fi mai aproape de clienţii noştri, de a ne adapta oferta şi serviciile la nevoile lor actuale şi de a fi un finanţator activ al economiei româneşti ne-au susţinut creşterea în toate domeniile strategice. Astfel, în primele nouă luni din 2015 am obţinut creşteri de 7,2% pentru portofoliul de credite în segmentul corporate şi 2,4% în zona de întreprinderi mici şi mijlocii. Totodată, în condiţiile în care cererea se revigorează, în paralel cu consolidarea poziţiei puternice pe segmentul de IMM şi companii de talie medie, am accelerat şi activitatea în segmentul de retail, cu obiectivul de a ne majora treptat cota de piaţă, spune Răsvan Radu, Country Chairman UniCredit în România şi CEO al UniCredit Bank.

Individual, UniCredit Bank a înregistrat în primele nouă luni din 2015 venituri operaționale de 933,7 milioane de lei, în scădere cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, comparativ cu o scădere mult mai abruptă a pieţei. Cheltuielile operaționale aferente aceleiași perioade au fost de 500 milioane de lei, în scădere (2,4%) față de nivelul din anul trecut, conducând la un raport cost-venituri de 53,5%. Banca a încheiat primele nouă luni din 2015 cu un profit net de 151,6 milioane de lei, în creştere cu 27,1% față de Q32014. Costul riscului anualizat este de 187bp, rata de acoperire cu provizioane a creditelor reprezintă 8,94%, iar rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligaţiilor din credite*, este de 16,37%.

La nivelul lunii septembrie a.c., volumul activelor era de 27,7 miliarde de lei, cu 3,5% mai mic faţă de finalul anului 2014. Valoarea brută a portofoliului de credite a atins 19,6 miliarde de lei, în creştere (cu 3,8%) față de sfârşitul lui 2014, în vreme ce depozitele au fost de 15,1 miliarde de lei, în scădere cu 7,1% comparativ cu acelaşi moment. Raportul credite-depozite calculat individual pentru bancă a fost de 129,9% la nivelul lunii septembrie 2015.

*********

Note:

Situațiile financiare consolidate valabile în septembrie 2015 sunt pregătite în conformitate cu standardele IFRS adoptate de Uniunea Europeană.

*expuneri cu obligaţii semnificative din credite cu scadenṭa depaşită cu peste 90 de zile sau expuneri pentru care se consideră că, în lipsa executării garanṭiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaṭiile din credite, indiferent de existenṭa oricărei sume restante sau de numărul de zile de întârziere la plată.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est şi una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank este un "one-stop-shop" pentru servicii financiare, deservind mai mult de 580.000 de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Banci Si Asigurari


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Este posibil un imprumut fara verificarea biroului de credit?

Dacă aveți un istoric negativ de plată în biroul de credite, cel mai probabil vă întrebați dacă un împrumut fără ... citeste mai mult