Efectueaza cercetari de piata

Efectueaza cercetari de piata Data: 29 noiembrie 2011   Ora: 17:23

Este posibil sa ai o idee buna pentru un produs sau un serviciu, insa inainte sa mergi mai departe, asigura-te ca exista o piata pentru acesta.

Asadar, ai o idee stralucita pentru un produs – ceva care va cuceri inimile (si portofelele) consumatorilor de pretutindeni. Sau poate ai descoperit un serviciu care nu este oferit de altcineva.

Inainte de a infiinta afacerea, trebuie sa determini daca exista o piata reala pentru produsul sau serviciul respectiv. Pe scurt, trebuie sa efectuezi o cercetare de piata.

Multi antreprenori neglijeaza acest pas crucial in dezvoltarea produselor din simplul motiv ca nu doresc sa auda niciun feedback negativ. Ei sunt convinsi ca produsul sau serviciul este perfect asa cum este.

Alti intreprinzatori evita efectuarea de cercetari de piata deoarece se tem ca va fi prea costisitor. Tinand cont de toate celelalte costuri de startup cu care se confrunta oamenii de afaceri la inceput de drum, nu este usor sa justifici cheltuirea unor bani pentru cercetari care pot dovedi ceea ce ai stiut mereu: produsul este un castigator.

Indiferent de motiv, nerealizarea cercetarilor de piata poate insemna o condamnare la moarte pentru produsul tau.

Metode de cercetare a pietei

Atunci cand efectuezi o cercetare de piata, vei colecta doua tipuri de date: primare si secundare. Informatiile primare sunt cele obtinute direct de la sursa, adica de la clientii potentiali. Ai posibilitatea de a strange aceste informatii de unul singur, sau de a angaja pe cineva care sa efectueze sondaje, focus grupuri si altele. Cercetarea secundara implica consemnarea de statistici, rapoarte, studii si alte date de la organizatii, precum agentiile guvernamentale, asociatii profesionale si camera de comert si industrie.

Cercetare secundara

Marea majoritate a informatiilor vor proveni de la surse de cercetare secundara. In timp ce marile companii cheltuiesc sume uriase de bani pe cercetarea de piata, vestea buna este ca o multime de informatii este disponibila gratuit pentru antreprenorii cu un buget restrans.Cele mai bune locuri pentru a incepe cercetarea? Bibliotecile si internetul.

Asociatii profesionale

Asociatiile profesionale din industria in care activezi pot oferi numeroase informatii, precum statistici de piata, carti si materiale de referinta.

Camera de comert si industrie

Camerele de comert sunt o sursa nepretuita de cercetare a pietei, majoritatea fiind gratuite. Camera de comert si industrie este creata pentru a reprezenta, apara si sustine interesele membrilor sai si ale comunitatii de afaceri in raport cu autoritatile publice si cu organismele din tara si din strainatate. Fiecare judet are o Camera de comert si industrie, care publica buletine informative, sondaje economice, oferte de export si alte informatii necesare unui IMM.

Internet

In ziua de azi, antreprenorii pot realiza o mare parte a cercetarilor pe internet, fara a se deplasa, datorita numeroaselor siteuri de informare si de servicii online. Poti accesa siteul Institutului National de Statistica (insse.ro), unde sunt publicate buletine statistice oficiale pe industrii.

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


   

Comentarii


0
 

  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »


 

piata, cercetare, comertsunt, informatii, industriecamera, produsul, cercetareasecundara, profesionale, internetserviciul, primare, motivcercetarilor, pietei, antreprenorii