IMM-urile, dezavantajate de sistemul de plata a TVA la incasare

IMM-urile, dezavantajate de sistemul de plata a TVA la incasare Data: 27 noiembrie 2012   Ora: 13:28

Multe firme mari au considerat ca sistemul de plata a TVA la incasare nu le va influenta activitatea si raportarea contabila, dar aceasta modificare a Codului Fiscal va marca larga majoritate a companiilor si institutiilor, a aratat Mirela Serban, Managing Partner R&M Audit Contabilitate.

Sistemul de TVA la incasare va fi aplicat, de la 1 ianuarie 2013, simultan cu sistemul de TVA actual, si va fi obligatoriu pentru firmele care au sediul in Romania si cifra de afaceri mai mica de 2,25 milioane lei (firmele mici).

Singurele companii care vor lucra complet la fel ca pana in prezent sunt cele cu o cifra de afaceri de peste 2,25 milioane lei (firmele mari) care au relatii comerciale (cu clienti sau furnizori) exclusiv cu firme care indeplinesc acelasi criteriu (adica tot firme mari). In rest, companiile mari care au relatii comerciale cu firmele mici sunt influentate in consecinta.

„Problema apare in acest ultim caz, respectiv cand firmele mari au drept furnizori firme mici, ce aplica sistemul de TVA la incasare: avand in vedere ca firmele mari vor putea deduce TVA-ul aferent facturilor emise de catre furnizorii lor mici doar dupa ce vor plati aceste facturi, firmele mari sunt practic incurajate sa renunte la acesti furnizori si sa ii inlocuiasca cu firme mari, intrucat intre firmele mari sistemul va functiona la fel ca pana in prezent (TVA-ul se deduce automat in aceeasi luna in care se primeste factura, indiferent daca aceasta este platita sau nu). Iar acest lucru ar putea insemna din nou falimente in randul IMM-urilor, ca in timpul anilor de criza; sansa pe care o au firmele mici este aceea de a avea produse/servicii foarte bune si la preturi competitive, astfel incat, pentru firmele mari ‘sa nu merite’ efortul de a-si schimba furnizorul”, a precizat Mirela Serban.

Initial, sistemul de plata a TVA la incasarea facturilor s-a dorit a fi o masura care sa elibereze lichiditati in piata si sa ajute companiile intr-o perioada in care bancile inca nu sunt deschise spre finantari asa cum si-ar dori mediul privat.

“De fapt este si nu este un sistemul real de plata a TVA la incasare, intrucat chiar daca factura nu s-a incasat in 90 de zile, firmele mici tot trebuie sa plateasca TVA-ul aferent la stat. Este mai mult un sistem de ‘amanare a platii TVA’> cu maxim 90 de zile pentru firmele care au regim lunar de plata a taxelor si impozitelor si, respectiv, cu pana la 180 de zile, in functie de momentul facturarii, pentru cele cu raportare trimestriala. Dar nici acest lucru nu ar fi fost rau pentru companii (pentru bugetul de stat- probabil ca da), dar acest sistem nu functioneaza singur, ci vine cu o serie de implicatii de business si relatii comerciale care sunt absolut nefaste pentru firmele mici”, a adaugat Mirela Serban.

De altfel, Asociatia pentru Reformarea Sistemului de Impozite si Taxe a solicitat abrogarea sistemului de TVA la incasare, aratand printre altele ca, pentru a fi reprezentat o facilitate, sistemul ar fi trebuit sa fie optional.

In opinia Mirelei Serban sunt posibile doua solutii: ori abrogarea sistemului de plata a TVA la incasare, ori regandirea totala a acestuia si a implicatiilor sale nu numai din punct de vedere fiscal, ci si al business-ului, astfel incat sa fie intr-adevar o facilitate si nu o complicatie enorma, cu costuri majore si cu influente negative asupra unui sector vital al economiei- IMM- urile.

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


   

Comentarii


0
 

  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »


 

firmele, mari, sistemulmici, sunt, incasareplata, firme, serbanmirela, comerciale, relatiifurnizori, zile, sistemuluitva-ul, deduce, companii