Oportunități și facilități fiscale în Elveția

Oportunități și facilități fiscale în Elveția Data: 6 decembrie 2016   Ora: 15:10

Elveția, renumită pentru serviciile bancare excelente, se remarcă și prin faptul că atrage un număr mare de investitori străini, datorită sistemului fiscal mult mai relaxat. Comparativ cu ”vecinii” săi și cu majoritatea țărilor europene, impozitele sunt substanțial reduse, atât în privința veniturile personale, cât și a profiturilor realizate de companii și de corporațiile multinaționale.

Rata de impozitare în Elveția

Dacă în foarte multe țări europene, rata de impozitare se situează undeva între 30% și 55%, rata de impozitare ajunge în Elveția la aproximativ 22%. Nu este de mirare că Elveția este considerată o locație excelentă pentru activitățile de afaceri, oferind o mulțime de oportunități fiscale. În plus, o parte din impozite pot fi deduse din veniturile totale sub formă de cheltuieli, lucru care nu este posibil în toate jurisdicțiile europene.

Sistemul fiscal elvețian este puternic influențat de structura federală a țării. Impozitul federal pentru companii ajunge la o rată fixă de 8,5%. La rândul său, fiecare canton elvețian își stabilește propria rată de impozitare, dar și deducerile care pot fi aplicate la impozitul perceput. În această privință, cantoanele se bucură de o autonomie destul de ridicată, ceea ce a permis crearea unei adevărate ”competiții” între ele, oferind diferite oportunități fiscale pentru a atrage investitori străini, care, la rândul lor, creează locuri de muncă în plan local. Totodată, aceste stimulente fiscale permit și dezvoltarea unui mediu de afaceri propice pentru startup-uri.

Deduceri din venitul impozabil

În general, toate cheltuielile care intervin pe parcursul oricăror activități de afaceri pot fi deduse din venitul impozabil. Impozitul pe profit, salariile și reținerile prevăzute pentru fondurile de pensii ale angajaților, sunt de asemenea considerate cheltuieli deductibile la calculul venitului impozabil.

În cazul filialelor de companii din străinătate, pierderile acestora pot fi scăzute din profiturile companiilor înființate în Elveția. Dacă nu există un tratat de dublă impozitare (deși Elveția a semnat peste 70 de astfel de tratate cu țări din lumea întreagă), impozitul cu reținere la sursă dedus într-o jurisdicție străină pentru remiterile plătite unei companii elvețiene, permite obținerea unui credit fiscal în Elveția.

Atât la nivel federal, cât și la nivel cantonal, sunt permise deducerile pentru deprecierea proprietăților, fabricilor și echipamentelor (cu excepția terenurilor) și pentru amortizarea anumitor bunuri intangibile, ca de exemplu bunuri comerciale legate de achiziția activelor nete, însă nu și pentru achiziționarea acțiunilor. Astfel de amortizări pot fi negociate direct cu autoritățile fiscale, în cazul investițiilor în echipamente de producție, în mod special dacă astfel de investiții vor crea noi locuri de muncă sau chiar dacă numai vor menține locurile de muncă deja existente.

Venituri impozabile în Elveția

Impozitul pe profit se bazează pe venitul net la nivel mondial, compus din toate tipurile de venituri, inclusiv din vânzări, dividende, dobânzi, chirii, drepturi de autor, venituri din surse străine, câștiguri de capital din țară și din străinătate.

Dividendele primite și câștigurile de capital se taxează ca orice venituri obișnuite. Totuși există anumite excepții în ceea ce provește scutirea de impozite.

Filialele din Elveția ale companiilor străine plătesc același impozit pe profit și pe câștiguri de capital  ca și companiile înregistrate în Elveția. Profiturile care sunt trimise în străinătate de către filiale nu sunt impozitate și în Elveția.

Avantajele fiscale ale companiilor de tip holding

În cazul corporațiilor multinaționale sau ale companiilor care defășoară activități de afaceri în diferite sectoare, companiile de tip holding reprezintă cea mai bună soluție. Aceste companii beneficiază de un regim fiscal favorabil în Elveția. Pentru ca un holding să beneficieze de toate aceste avantaje, este important ca investițiile realizate în alte companii străine să reprezinte cel puțin două treimi din totalul veniturilor sau activelor deținute. Rata de impozitare pentru impozitul pe profit al holdingurilor se situează undeva la 8%.

În plus, rata de impozitare standard pentru venituri relizate la sursă se situează la 35% în Elveția, însă datorită prevederilor incluse în tratatele de dublă impozitare, aceasta poate fi redusă uneori la 15% sau chiar 5%. Aceste avantaje fiscale se aplică dividendelor, inclusiv celor plătite de către o filială a unui holding elvețian. Respectivele dividende nu se impozitează, în funcție de diferite condiții prevăzute în lege. Așadar, un holding elvețian este în măsură să primească dividende din țările care sunt state membre ale UE, fără să plătească impozitul cu reținere la sursă.

Nu în ultimul rând, cantoanele au dreptul de a aplica propriile impozite, iar la nivel cantonal holdingurile sunt în general scutite de impozitul pe venit, ceea ce creează o un avantaj fiscal deloc de neglijat pentru acest tip de companie.

Pentru a profita din plin de aceste avantaje, este recomandat ca antreprenorii care doresc să investească în Elveția sau companiile care doresc să își extindă activitatea, să apeleze la o firmă specializată în ceea ce privește înființarea de companii în Elveția, precum și la experți contabili care să se ocupe de planificarea fiscală și de cerințele legale pentru desfășurarea operațiunilor de afaceri.

Având în vedere toate oportunitățile pe care Elveția le oferă din punct de vedere fiscal, este important ca toate aspectele legale de sistemul de impozitare să fie cântărite din toate punctele de vedere. În funcție de domeniul de activitate sau de locația aleasă (respectiv cantonul elvețian), impozitele percepute în Elveția pot varia considerabil.

 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Articole asemanatoare



 

Comentarii


0
Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult





  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »





Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult



Articolul Saptamanii

Este posibil un imprumut fara verificarea biroului de credit?

Dacă aveți un istoric negativ de plată în biroul de credite, cel mai probabil vă întrebați dacă un împrumut fără ... citeste mai mult