CREDITE IMOBILIARE FARA AVANS

Info

Creditele imobiliare se acorda persoanelor fizice in scopul achizitionarii unei locuinte sau a unui teren, dar si pentru constructia, modernizarea, reabilitarea sau extinderea unui imobil.
Pentru un credit locuinta, banca finanteaza pana la 85% din valoarea terenului, imobilului sau investitiei, iar perioada maxima de rambursare este de 30 de ani. Valoarea maxima a unui credit imobiliar sau ipotecar este egala cu valoarea pentru care clientul este eligibil si poate ajunge pana la 300 000 euro.

Avansul solicitat pentru acordarea unui credit imobiliar variaza intre 15% si 25%. In cazul unui credit imobiliar fara avans, costurile imprumutului sunt semnificativ mai mari, cel putin in primul an, pentru a acoperi riscurile asumate de banca.

Principala diferenta dintre un credit imobiliar si un credit ipotecar consta in tipul garantiilor cerute de catre banca. Astfel, garantia unui credit imobiliar consta in  ipoteca de rang I asupra  unui bun imobil care nu face obiectul creditului, respectiv asupra unei proprietati detinute de un tert sau orice alte tipuri de garantii acceptate de banca. Totodata, pentru creditele locuinta este necesara asigurarea bunului finantat, cesionata in favoarea bancii, precum si cesionarea asigurarii de viata. In cazul creditului ipotecar, solicitantul aduce in garantie imobilul care urmeaza a fi achizitionat cu ajutorul creditului.

Cu ajutorul unui calculator credit imobiliar aveti posibilitatea de a afla valoarea estimativa a ratei lunare, a dobanzii anuale efective, precum si costul total al creditului.

Documentele necesare pentru contractarea unui credit imobiliar sunt: cerere de credit; copie dupa actul de identitate; adeverinta de venit; fisa fiscala; factura de utilitati; acte proprietate garantie; documente necesare constituirii ipotecii; acord de consultare CRB; acord de consultare a Biroului de Credit; extras carte funciara; raport de evaluare pentru bunul imobiliar adus garantie, realizat de un evaluator agreat de institutia finantatoare. Evaluarea are ca scop estimarea valorii bunului adus ca garantie.

Fiecare institutie financiara isi rezerva dreptul de a solicita documente suplimentare in functie de politica interna de creditare.

Veniturile acceptate pentru creditul imobiliar includ salarii, pensii, venituri provenite din activitati independente, chirii, comisioane din vanzari, drepturi de autor etc.

Rata pe luna Caracteristici Credit Banca
282 RON Dobanda 5.45% DAE 5.26%
Rating
Politica de confidentialitate BCR

Credit imobiliar Casa mea RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Alege creditul in lei CASA MEA, fie ca doresti sa-ti cumperi sau sa-ti construiesti o locuinta, sa-ti modernizezi casa sau, pur si simplu, sa-ti refinantezi un credit pentru casa contractat la alte banci. (...)

  • Suma maxima: 4,300,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 5.26 Info
  • Rata lunara credit: 282 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 104
Credit imobiliar Casa mea RON - Banca Comerciala Romana (BCR)  
Banca Comerciala Romana (BCR)
Aplica »
245 Dobanda 4.20% DAE 6.30%
Rating

Habitat EUR intre 20-30 ani avans peste 25%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 6.30 Info
  • Rata lunara credit: 245 EUR Info
  • Avans minim: 25.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 114
Habitat EUR intre 20-30 ani avans peste 25% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
259 Dobanda 4.70% DAE 6.82%
Rating

Habitat EUR intre 20-30 ani avans sub 25%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 6.82 Info
  • Rata lunara credit: 259 EUR Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 34
Habitat EUR intre 20-30 ani avans sub 25% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
295 Dobanda 3.70% DAE 5.77%
Rating

Habitat EUR intre 10-20 ani avans peste 25%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 20 ani
  • DAE: 5.77 Info
  • Rata lunara credit: 295 EUR Info
  • Avans minim: 25.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 23
Habitat EUR intre 10-20 ani avans peste 25% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
308 Dobanda 4.20% DAE 6.30%
Rating

Habitat EUR intre 10-20 ani avans sub 25%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 20 ani
  • DAE: 6.30 Info
  • Rata lunara credit: 308 EUR Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 22
Habitat EUR intre 10-20 ani avans sub 25% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
353 Dobanda 7.61% DAE 7.88%
Rating

Creditul imobiliar EUR

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in EUR
Creditul imobiliar se acorda pentru realizarea de investitii imobiliare cu destinatie locativa: achizitie de locuinta si/sau teren intravilan.Creditul imobiliar se poate acorda si pentru refinantarea altor credite pentru investitii imobiliare. (...)

  • Suma maxima: 300,000 EUR
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 7.88 Info
  • Rata lunara credit: 353 EUR Info
  • Avans minim: 25.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 22
Creditul imobiliar EUR - Banca Comerciala Feroviara  
Banca Comerciala Feroviara
Aplica »
206 RON Dobanda 2.82% DAE 5.61%
Rating

Credit Imobiliar You At Home RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Atunci cand vine vorba despre stabilitate si siguranta, fiecare dintre noi isi doreste un camin pentru el si familia sa. Este acel loc in care te simti cel mai bine! Banca Italo Romena te sustine in indeplinirea dorintelor oferindu-ti creditul imobiliar "You@Home". Destinatie: achizitionarea sau renovarea unei locuinte; refinantarea unui credit imobiliar. Moneda: RON, EUR; In plus, in cazul directionarii veniturilor in contul tau curent deschis la banca, dobanda iti va fi redusa cu 0,50 pp. (...)

  • Suma maxima: 450,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 5.61 Info
  • Rata lunara credit: 206 RON Info
  • Avans minim: 20.00
 Suma: 50000 RON
Credit Imobiliar You At Home RON - Veneto Banca  
Veneto Banca
Aplica »
262 RON Dobanda 4.80% DAE 8.96%
Rating

Credit Imobiliar pentru cumpararea de locuinte RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Credit pentru cumpararea de locuinte proprietate personala si a terenului aferent, daca este cazul. (...)

  • Suma maxima: 2,800,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 8.96 Info
  • Rata lunara credit: 262 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 61
Credit Imobiliar pentru cumpararea de locuinte RON - CEC Bank  
CEC Bank
Aplica »
267 RON Dobanda 4.97% DAE 4.70%
Rating

Creditul "Casa Ta" RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Daca te simti inghesuit acasa, e timpul sa faci o schimbare si sa te muti intr-o locuinta unde familia ta chiar are spatiu pentru tot. Ia-ti creditul Casa Ta si muta-te intr-o locuinta mai mare! (...)

  • Suma maxima: 860,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 4.70 Info
  • Rata lunara credit: 267 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Aplicatii: 89
Creditul "Casa Ta" RON - Raiffeisen Bank  
Raiffeisen Bank
Aplica »
328 RON Dobanda 6.85% DAE 7.71%
Rating

Habitat RON intre 20-30 ani avans peste 15%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 7.71 Info
  • Rata lunara credit: 328 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Habitat RON intre 20-30 ani avans peste 15% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
333 RON Dobanda 7.00% DAE 7.23%
Rating

Credit pentru investitii imobiliare cu garantie ipotecara, in RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Credit pentru investitii imobiliare cu garantie ipotecara, in RON (...)

  • Suma maxima: 900,000 RON
  • Perioada maxima credit: 35 ani
  • DAE: 7.23 Info
  • Rata lunara credit: 333 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Credit pentru investitii imobiliare cu garantie ipotecara, in  RON - ING Bank  
ING Bank
Aplica »
333 RON Dobanda 7.00% DAE 7.23%
Rating

Marfin Home cu dobanda fixa primul an si ulterior variabila RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Credit imobiliar cu dobanda fix in primul an si ulterior vriabila in RON (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 35 ani
  • DAE: 7.23 Info
  • Rata lunara credit: 333 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Marfin Home cu dobanda fixa primul an si ulterior variabila RON - Marfin Bank  
Marfin Bank
Aplica »
344 RON Dobanda 7.35% DAE 8.25%
Rating

Habitat RON intre 20-30 ani avans sub 15%

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Vrei sa-ti cumperi sau sa iti construiesti o casa? Vrei sa o extinzi sau sa o modernizezi pe cea existenta? Vrei sa achizitionezi un teren? Alege creditul Habitat pentru fiecare proiect imobiliar al tau! (...)

  • Suma maxima: Nelimitata
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 8.25 Info
  • Rata lunara credit: 344 RON Info
  • Avans minim: 5.00
 Suma: 50000 RON
Habitat RON intre 20-30 ani avans sub 15% - BRD - Groupe Societe Generale  
BRD - Groupe Societe Generale
Aplica »
371 RON Dobanda 8.13% DAE 8.96%
Rating

Credit Imobiliar pentru construirea de locuinte RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Credit pentru construirea de locuinte proprietate personala. (...)

  • Suma maxima: 2,800,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 8.96 Info
  • Rata lunara credit: 371 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Credit Imobiliar pentru construirea de locuinte RON - CEC Bank  
CEC Bank
Aplica »
371 RON Dobanda 8.13% DAE 8.96%
Rating

Credit Imobiliar pentru cumpararea de terenuri RON

 

Credite imobiliare - Credite imobiliare in RON
Credit pentru cumpararea de terenuri proprietate personala si pentru viabilizarea acestora, daca este cazul.  In aceasta categorie se includ si creditele acordate numai pentru viabilizarea terenurilor proprietate personala. (...)

  • Suma maxima: 2,800,000 RON
  • Perioada maxima credit: 30 ani
  • DAE: 8.96 Info
  • Rata lunara credit: 371 RON Info
  • Avans minim: 15.00
 Suma: 50000 RON
Credit Imobiliar pentru cumpararea de terenuri RON - CEC Bank  
CEC Bank
Aplica »
link sponsorizat
promo
   
 
  • Sterge filtre
 
 

Stiri CREDITE IMOBILIARE


Top 3 greseli pe care le fac vanzatorii de locuinte

Top 3 greseli pe care le fac vanzatorii de locuinte

Trecem printr-o perioada complicata a pietei imobiliare, in care nu exista lichiditati sau accesul la finantare nu mai este deloc facil. Drept urmare cumparatorii sunt cei "vanati" pe piata insa, sunt foarte multe cazuri in care vanzatorii ingreuneaza si mai mult procesul de vanzare prin greselile pe care le fac. Si pentru ca am deschis deja o cutie a Pandorei, oferindu-va un top al greselilor ...

Sectiune: Articole | Data: 1 februarie 2013



Top 3 greseli ale cumparatorilor de locuinte!

Top 3 greseli ale cumparatorilor de locuinte!

Atat in perioada boom-ului imobiliar cat si in prezent, in conditiile unei piete imobiliare in cadrul careia preturile locuintelor se apropie de pragul de jos, am remarcat o serie de greseli pe care le fac cei care cumpara. Astfel am intocmit un top al celor mai raspandite 3 greseli in procesul de achizitie a unei locuinte: 1. Finisaje vs locatie. Esti dispus sa platesti mai mult pentru o loc...

Sectiune: Articole | Data: 30 ianuarie 2013



10 semne ce demonstreaza ca agentul care te reprezinta este un agent bun!

10 semne ce demonstreaza ca agentul care te reprezinta este un agent bun!

In procesul de vanzare a proprietatii tale, ai ales sa fii reprezentat de catre un agent imobiliar. Desi agentul tau pare a se apropia de tiparul ideal, cum iti dai seama ca, dincolo de prezenta impecabila, ai de-a face cu un profesionist adevarat? Iti oferim mai jos, o lista cu cele mai importante calitati pe care le detine un agent profesionist, fapt ce va certifica alegerea ta 1. Un agent ...

Sectiune: Articole | Data: 24 ianuarie 2013



Ghiduri CREDITE IMOBILIARE

Creditul imobiliar

Creditul imobiliar

Creditul imobiliar este un imprumut care are ca destinatie dobandirea sau mentinerea drepturilor de proprietate asupra unei constructii realizate sau care urmeaza sa se realizeze, precum si in scopul reabilitarii, modernizarii, consolidarii sau extinderii unei constructii. Garantia unui credit imobiliar este data de o ipoteca asupra unui imobil. Contractarea unui credit imobiliar presupune urm...


Care sunt efectele unor restante la credite imobiliare?

Care sunt efectele unor restante la credite imobiliare?

Prin lege, banca trebuie sa recurga la toate mijloacele legale disponibile pentru a recupera datoriile si este obligata sa raporteze la Biroul de Credit intarzierile la plata ratelor la creditele imobiliare. Odata inregistrate, acestea vor fi pastrate in istoricul raportului de credit timp de 4 ani. Majoritatea institutiilor financiare care ofera credite imobiliare verifica istor...