Pe altarul internationalismului capitalist

Managerul cu pricina s-a aratat deranjat ca donatia in discutie ar afecta cuantumul profiturilor realizate de Romgaz, ceea ce i-ar fi putut incurca planurile sale bursiere, si a intervenit in forta pe langa cel ce detine 85% din companie si - sa vezi minune! - acesta s-a facut pres si si-a retras initiativa!

Si managerul cu pricina nu este nici macar de la PDL, ci este o societate americana care a preluat conducerea Fondului Proprietatea nu de mult. Deci, un strain! Deci, un bibelou de portelan in Romania de care nu se atinge nimeni!

De mirare nu este ca atare ca guvernul roman s-a facut pres! Sa mai notam ca Fondul Proprietatea in sine este o institutie creata chipurile pentru a despagubi pe cei deposedati abuziv de catre regimul comunist de proprietati ce nu mai pot fi acum retrocedate, din diferite motive, in natura.

Modalitatea ar fi acordarea catre cei ce ar urma sa fie despagubiti nu de bani, ci de actiuni la Fondul Proprietatea pe care ar urma sa le valorifice pe bursa, daca desigur, Fondul Proprietatea ar fi listat la bursa.

Dar de ani si ani, aceasta listare nu se produce! In mod deliberat, pentru ca intre timp cei cu actiuni primite ca despagubiri sa-si piarda rabdarea si sa le vanda pe nimic la diferiti "baieti destepti" romani sau straini.

Deja statul tinde sa devina minoritar intre actionarii Fondului Proprietatea, desi activele Fondului sunt constituite din participatiile statului la diverse societati comerciale. Altfel spus, o a doua nationalizare, mai ceva decat cea comunista!

Dar, de fapt, nu in favoarea statului - caci traim vremuri noi! - , ci a unor privati fara vreo legatura cu abuzatii de catre comunism! De curand, dupa ani buni, o societate americana a preluat managementul acestei sordide afaceri.

Si prima actiune importanta a acesteia a fost sa se opuna transferului catre buget sub forma de donatie a unei parti din profitul unei companii (sa subliniem, de stat!). Cu toate ca donatia nu era cu mult mai mare decat onorariul gras pe care societatea americana il primeste pentru administrarea Fondului Proprietatea.

Vai, vai, ce a ajuns statul roman in fata strainilor! Nemaipunand la socoteala ca se ajunsese la formula donatiei, pentru ca o alta structura straina, respectiv FMI, n-a fost de acord ca proprietarul stat sa reduca salariile de la Romgaz odata cu reducerea acestora la bugetari, sub pretextul demagogic ca Romgaz nu este o institutie bugetara, dar desconsiderand dreptul statului ca proprietar sa modifice retribuirea salariatilor din sociatatile la care este proprietar majoritar.

Ce mai demagogie! De ce nu stabileste FMI si salariile la societatile proprietate privata? Vai, vai, ce a ajuns statul roman in fata strainilor, aproape indiferent de stirpea lor!

Sa nu uitam ca, in ciuda crizei si dezastrului din sistemul de pensii, statul roman accepta in continuare sa faca din banii stransi pentru pensii varsaminte catre fondurile private de pensii doar pentru ca asa i-au cerut FMI si Banca Mondiala, desigur nu din alt motiv decat din acela ca respectivele fonduri sunt administrate de societati straine.

Sa nu trecem cu vederea nici ca in general societatile straine din Romania isi permit sa faca aici ceea ce nici prin gand nu le-ar trece sa faca in tarile lor de origine - carteluri, abuzuri de pret pe seama clientilor - si asta pentru ca aici nici o autoritate romaneasca nu le spune ceva, nicidecum sa le dea cumva peste mana!

Si sa ne amintim - nici n-am putea sa n-o facem! - ca statul roman, in spiritul internationalismului capitalist, a fost in stare sa se imprumute extern pentru a aduce la dispozitia bancilor straine din Romania finantarea pe care, in conditiile crizei, o pierdusera din partea propriilor mame din Occident, ceea ce a constituit esenta insasi a acordului cu FMI.

Nici nu putea, intr-o asemenea situatie, sa nu dea faliment.

Nici nu merita insa alta soarta, chiar daca a facut-o pe altarul internationalismului capitalist!

Atata doar ca falimentul tot faliment ramane, chiar si, dar poate tocmai in capitalismul internationalist!

Analiza de Ilie Serbanescu