FMI conditioneaza transa de neaplicarea retroactiva a OUG 50
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Data: 17 noiembrie 2010 Ora: 15:00
"Ca o preconditie, vom lucra cu Parlamentul pentru a ne asigura ca Ordonanta 50 din 2010 va imbunatati transparenta si protectia drepturilor consumatorilor, asigurand, totodata, stabilitatea sistemului financiar si conformitatea cu prevederile Directivei 48/2008 a Comisiei Europene.
In acelasi timp, ne vom asigura ca BNR este singura institutie autorizata pentru reglementarea activitatii de creditare a bancilor", se arata in scrisoarea suplimentara convenita cu Fondul Monetar International (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie, document obtinut de MEDIAFAX.
Pe de alta parte, la anexa scrisorii de intentie, la capitolul "Preconditii", este specificata modificarea ordonantei "astfel incat sa nu fie aplicata contractelor in derulare".
Ordonanta privind creditele de consum se afla in dezbatere la Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor, dupa ce a fost aprobata in Senat fara nicio modificare.
O delegatie condusa de Constantin Cerbulescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), s-a intalnit saptamana trecuta, la Bruxelles, cu reprezentanti ai Comisiei Europene, pentru initierea dialogului cu oficialii UE pentru a clarifica aspecte referitoare la unul din articolele ordonantei privind contractele de credit ale populatiei.
Comisia a mentionat ca a primit mai multe plangeri de la institutii bancare si nebancare romane care sustin ca prevederile articolului 95 din OUG 50/2010, raportate la prevederile articolului 30 din Directiva 2008/48/CE, ar avea implicatii in ceea ce priveste principiul retroactivitatii si ar determina neconcordante cu prevederile Directivei.
Pe de alta parte, oficialii CE au spus ca inteleg intentiile autoritatilor romane si vor conlucra pentru gasirea unei solutii amiabile.
Cerbulescu a precizat la Bruxelles ca OUG 50/2010 este un act normativ complex, prin care se doreste crearea unui cadru juridic unic pentru contractele de credit destinate consumatorilor, si reuneste atat prevederi europene in domeniul contractelor de credit pentru consumatori, cat si prevederi specifice nationale, ce nu sunt reglementate prin legislatia europeana.
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025
Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Achizitii rapide de carti pentru cei care vor sa isi valorifice biblioteca
Poate fi vorba despre o mutare, despre reorganizarea locuinței, despre cărți moștenite sau despre dorința de a elibera spațiu fără ca ... citeste mai mult
