Excludere din zona euro
Data: 15 martie 2010 Ora: 17:14
Wolfgang Schauble, ministrul german al Finantelor, este de parere ca sanctiunea de ultima instanta pentru statele din zona euro care nu reusesc sa redreseze finantele publice ar trebui sa fie excluderea din uniunea monetara, transmite AFP.
"Avem nevoie de reguli mai stricte, ceea ce inseamna, pentru cazuri de ultima instanta, posibilitatea excluderii din zona euro a statului care nu reuseste sa-si puna in ordine finantele publice. Aceasta perspectiva impune o cu totul alta disciplina", a afirmat Schauble.
Totodata, ministrul a revenit asupra posibilitatii infiintarii unui fond monetar european, precizand ca regulile zonei euro, respectiv Pactul de Stabilitate si Dezvoltare, nu permit depasirea crizei actuale.
"Avem nevoie de un astfel de fond. Pactul de Stabilitate nu este suficient. In perioada adoptarii acestuia, nimeni nu putea concepe ca un stat din zona euro poate falimenta", a afirmat Schauble.
Ministrii de Finante din zona euro incearca sa gaseasca o modalitate de a ajuta financiar Grecia, stat care trece printr-o criza a datoriilor, potrivit Mediafax.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri International
-
Societe Generale iese de pe piata din Belarus
Societe Generale a vandut institutia Belrosbank rusilor de la Alfa Bank, punand astfel capat prez...
-
MasterCard anunta clasamentul pan-european al aplicatiilor mobile de cumparaturiMasterCard a facut public un clasament pan-european unic al aplicatiilor mobile de cumparaturi, d...
-
Investitii de mai mult de 650 de milioane pentru dezvoltarea administratiei si a sistemului judiciar din RomaniaComisia Europeana a anuntat astazi printr-un comunicat de presa adoptarea programului operational...
-
Visa Europe lanseaza noi servicii de plati, inclusiv prin retelele socialeVisa Europe extinde serviciul Visa Direct, denumit anterior Visa Personal Payments, in majoritate...
-
Importurile din China, mai scumpe cu 17-18%Importurile din China ar trebui sa se scumpeasca in total cu 17-18%, daca se iau in calcul at&aci...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025
Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Achizitii rapide de carti pentru cei care vor sa isi valorifice biblioteca
Poate fi vorba despre o mutare, despre reorganizarea locuinței, despre cărți moștenite sau despre dorința de a elibera spațiu fără ca ... citeste mai mult
