Romania nu indeplineste criteriile de adoptare a euro
Data: 13 mai 2010 Ora: 10:28
Romania nu indeplineste niciunul din criteriile pentru aderarea la zona euro, respectiv stabilitatea preturilor, pozitia bugetara a guvernului, stabilitatea cursului de schimb si convergenta dobanzilor pe termen lung, intampinand insa si obstacole legislative, a anuntat Comisia Europeana (CE).
Astfel, avansul mediu al preturilor din tara noastra a fost de 5% in cele 12 luni incheiate in martie, mult peste valoarea de referinta de 1% din UE, si va ramane, probabil, peste acest nivel ridicat si in urmatoarele luni.
Statul roman nu indeplineste nici criteriul privind pozitia bugetara. Romania este in prezent supusa unei proceduri de deficit excesiv, avand ca termen anul 2012 sa aduca balanta negativa a cheltuielilor publice sub limita de 3% din PIB.
Pentru a adera la zona euro, moneda unui stat trebuie inclusa in mecanismul ratelor de schimb (ERM II). Cursul leului este liber, iar turbulentele de pe pietele financiare, incepand cu a doua jumatate a anului 2007, au determinat o depreciere substantiala a leului, agravata si de dezechilibrele macroeconomice interne ale tarii. Moneda s-a stabilizat in raport cu euro pe parcursul anului 2009 si la inceputul lui 2010, reflectand imbunatatirea conditiilor de pe pietele monetare, declinul dobanzii de politica monetara a Bancii Nationale si increderea rezultata in urma acordului de asistenta financiara cu mai multe institutii internationale.
Media dobanzilor din Romania a depasit valoarea de referinta de la nivelul UE inca de la aderare, nefiind indeplinit criteriul referitor la convergenta dobanzilor pe termen lung.
In perioada martie 2009-martie 2010, dobanda medie pe termen lung din Romania a fost de 9,4%, peste nivelul de referinta de 6% din UE. Diferentele fata de zona euro s-au accentuat in a doua jumatate din 2007 si in 2008, in contextul crizei financiare internationale si a dificultatilor economice ale Romaniei, transmite Mediafax.
Dobanzile pe termen lung au ramas ridicate in 2009, din cauza volatilitatii, inainte de a scadea usor la inceputul lui 2010, ca urmare a indiciilor imbunatatirii conditiilor pe piata interna. Diferenta fata de zona euro se situa la 3,5 puncte procentuale in martie.
Autoritatile romane au anuntat anul 2015 ca tinta oficiala pentru adoptarea monedei comunitare.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Economie
-
Indicatorii monetari confirma starea de insecuritate si volatilitate din economieMasa monetara in sens larg a inregistrat la sfarsitul lunii februarie 2015 un sold de 258.601,1 m...
-
Benoit Coeure : „BCE nu poate fi de acord cu reducerea datoriei Greciei”Benoit Coeure, membru în Consiliul director al băncii centrale europene a afirmat astăzi că...
-
Scaderea preturilor de consumDeflatia la 1,7% la sfarsitul trimestrului trei din 2015, in usoara scadere fata de maximul atins...
-
Productia industriala in pierdere de vitezaProductia industriala a lunii august 2015 a crescut cu 6% fata de aceeasi luna a anului precedent...
-
Top 10 companii de transport rutierRisCo.ro a actualizat clasametul primelor 10 companii ce activeaza in zona transportului rutier d...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025
Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum aleg companiile torturile potrivite pentru evenimente corporate
O aniversare de firmă, o lansare de produs, o întâlnire cu partenerii sau o petrecere internă transmite ceva despre cultura ... citeste mai mult
