Leul vs euro, francul elvetian si dolarul american

Leul vs euro, francul elvetian si dolarul american Data: 21 iunie 2011   Ora: 12:08

Moneda europeana, cea americana si francul elvetian au ajuns, ieri, la noi maxime. Francul elvetian a continuat aprecierea fata de leu, de saptamana trecuta, ajungand la nivelul istoric de 3,5396 lei. Cotatia de ieri este cu 2,97 bani peste cea de vineri.

Analistii sustin ca intarirea francului elvetian vine ca urmare a evenimentelor din strainatate, potrivit Bursa.ro.

Motivul pentru care francul elvetian s-a apreciat este acela al aversiunii la risc pe plan international, ne-a declarat Ionut Dumitru, economist sef la Raiffeisen Bank.

Pe de o parte, francul elvetian continua sa fie o moneda de refugiu, avand in vedere ceea ce se intampla pe pietele internationale, iar pe de cealalta parte, au existat deprecieri ale monedelor din pietele emergente. Este si cazul leului, care s-a depreciat pe fondul temerilor legate de Grecia, a adaugat economistul sef al Raiffeisen Bank.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat, ieri, un curs de schimb de 4,2635 lei/euro, in crestere cu 3,44 bani, fata de sedinta de vineri. Acest nivel nu a mai fost atins din 11 februarie, cand euro era cotat la 4,2649 lei.

Liviu Voinea, presedintele Grupului de Economie Aplicata (GEA), ne-a declarat ca aprecierea euro poate fi explicata prin faptul ca speculatorii incearca sa testeze limitele BNR pe piata: "Daca BNR nu a intervenit inca pe piata, atunci leul se situeaza in acel interval si daca iese, probabil ca BNR va interveni".

Variatiile cuprinse intre 4,1 - 4,3 lei/euro nu sunt spectaculoase, spune Liviu Voinea. Aprecierea francului elvetian tine de ce se intampla pe pietele internationale si doar s-a suprapus cu o speculatie pe leu, a adaugat oficialul.

Leul a fost supus din nou presiunilor de depreciere probabil din cauza amanarii eliberarii urmatoarei transe de ajutor financiar pentru Grecia, noteaza analistii ING Bank, intr-un raport. Acestia sustin ca pe masura ce deprecierea continua, probabilitatea unei interventii valutare se majoreaza. "Dupa ce leul a depasit pragul de 4,25 unitati/euro este posibil ca unii participanti la piata sa se astepte ca Banca Centrala sa intervina in apropierea nivelului de 4,30 unitati /euro, iar aceasta ar tempera presiunile de depreciere in vecinatatea nivelului respectiv", se mai arata in raport.

O alta moneda care a castigat teren in raport cu leul a fost dolarul american. BNR a afisat un curs de referinta de 2,9978 lei, mai mult cu 2,44 bani, comparativ cu sedinta precedenta. Dolarul american nu a mai atins un nivel atat de inalt din 16 martie, cand era cotat la 3,0019 lei.

Sursa:Bursa.ro

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Economie


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025

Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Achizitii rapide de carti pentru cei care vor sa isi valorifice biblioteca

Poate fi vorba despre o mutare, despre reorganizarea locuinței, despre cărți moștenite sau despre dorința de a elibera spațiu fără ca ... citeste mai mult