Crestere economica lenta in zona euro
Data: 20 ianuarie 2010 Ora: 16:14
Cresterea economica din zona euro ar putea incetini in prima parte din 2010, comparativ cu cea de a doua jumatate a lui 2009, dar regiunea nu va intra probabil din nou in recesiune, a precizat unul dintre oficialii Bancii Centrale Europene, Juergen Stark, citat de Reuters.
“Probabil cresterea din prima jumatate a anului 2010 va avea un ritm mai lent comparativ cu a doua jumatate din 2009. Insa trimestrele urmatoare nu vor conduce la o noua recesiune, ci vor avea mai degraba caracteristicile unei redresari economice graduale, in hopuri”, a adaugat Stark, precizand ca stabilitatea preturilor nu este afectata de nici un risc.
Oficialul a subliniat faptul ca Grecia nu ar trebui sa se astepte la schimbari in regulamentele BCE sau in cele ale Uniunii Europene, in ceea ce priveste efortul statului de a reduce deficitul bugetar si de a recastiga credibilitatea economica.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Economie
-
Indicatorii monetari confirma starea de insecuritate si volatilitate din economieMasa monetara in sens larg a inregistrat la sfarsitul lunii februarie 2015 un sold de 258.601,1 m...
-
Benoit Coeure : „BCE nu poate fi de acord cu reducerea datoriei Greciei”Benoit Coeure, membru în Consiliul director al băncii centrale europene a afirmat astăzi că...
-
Scaderea preturilor de consumDeflatia la 1,7% la sfarsitul trimestrului trei din 2015, in usoara scadere fata de maximul atins...
-
Productia industriala in pierdere de vitezaProductia industriala a lunii august 2015 a crescut cu 6% fata de aceeasi luna a anului precedent...
-
Top 10 companii de transport rutierRisCo.ro a actualizat clasametul primelor 10 companii ce activeaza in zona transportului rutier d...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025
Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum aleg companiile torturile potrivite pentru evenimente corporate
O aniversare de firmă, o lansare de produs, o întâlnire cu partenerii sau o petrecere internă transmite ceva despre cultura ... citeste mai mult
