CAR-urile nu vor mai intra sub incidenta OUG 50

CAR-urile nu vor mai intra sub incidenta OUG 50
Stire oferita de: Stire oferita de Ziare.com

Data: 10 noiembrie 2010   Ora: 22:20

Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor a decis, miercuri, ca CAR-urilor sa nu li se aplice prevederile OUG 50, cu exceptia clauzelor referitoare la transparenta creditarii, amedament sustinut de catre presedintele comisiei, Viorel Stefan (PSD).

Stefan a sustinut ca nu poate fi aplicat acelasi tratament atat pentru creditele de consum acordate de catre banci, cat si pentru creditele de intrajutorare de catre organizatiile non-profit. "Mi se pare excesiv si irational ca intrajutorarea de catre organizatiile non-profit cum ar fi Casele de Ajutor Reciproc ale pensionarilor sa aiba acelasi regim cu un credit de consum acordat de banca.

Aici este vorba de banii pe care un batran ii imprumuta pentru inmormantare, nu de un credit pentru consum", a spus deputatul PSD Viorel Stefan in cadrul discutiilor din comisie.

Amendamentul social-democratului a intrunit acceptul atat al comisiei, cat si al vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Samuel Calota. Insa acesta din urma a spus ca este necesar sa fie aplicate totusi prevederile referitoare la transparentizarea contractelor de creditare, punct de vedere care a fost adoptat prin vot de catre membrii comisiei.

Un alt amendament aprobat a fost cel prin care bancilor li s-a interzis sa foloseasca termeni tehnici, in alta limba decat cea romana, fara ca acestia sa poata fi explicati clientilor. Deputatul PDL Mihaela Sandru si Samuel Calota au apreciat ca termenii in limbi straine ar trebui eliminati din contractele de creditare. "Sunt termeni care nu sunt la indemana consumatorilor, ci doar a specialistilor", a spus Calota. In schimb, Radu Gratian Ghetea, presedinte al Asociatiei Romane a Bancilor a spus ca traducerea termenilor ar putea crea confuzii si mai mari decat sa reuseasca sa expliciteze clientilor continutul unor expresii standard in terminologia bancara.

Finalmente, deputatul Eugen Nicolaescu (PNL) a propus o varianta de compromis prin care bancile pot folosi terminologia standard, dar vor fi obligate sa expliciteze in scris, la cererea clientului, termenii pe care acesta nu i-au inteles, fara costuri suplimentare din partea clientilor. "Cred ca poate fi o forma de presiune asupra bancilor atunci cand fac ofertele", a spus Nicolaescu.
 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025

Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Achizitii rapide de carti pentru cei care vor sa isi valorifice biblioteca

Poate fi vorba despre o mutare, despre reorganizarea locuinței, despre cărți moștenite sau despre dorința de a elibera spațiu fără ca ... citeste mai mult