BNR trece la tinta stationara de inflatie din 2013

BNR trece la tinta stationara de inflatie din 2013
Stire oferita de: Stire oferita de Ziare.com

Data: 2 noiembrie 2010   Ora: 17:44

Banca Nationala a Romaniei a hotarat ca, incepand cu anul 2013, sa adopte o tinta stationara de inflatie, situata la nivelul de 2,5 la suta.

Trecerea la acest tip de tinta de inflatie stationara multianuala implica un angajament pe termen lung al politicii monetare fata de un obiectiv compatibil cu definitia de stabilitate a preturilor pe termen mediu in economia romaneasca, se arata intr-un comunicat al BNR.

Tinta de inflatie stationara are menirea de a asigura coborarea ratei inflatiei la un nivel compatibil cu criteriul de inflatie al Tratatului de la Maastricht si marcheaza trecerea la etapa tintei continue de inflatie pe termen lung, compatibila cu definitia cantitativa a stabilitatii preturilor adoptata de Banca Centrala Europeana, explica specialistii BNR.

De asemenea, BNR a anuntat ca rata anuala a inflatiei a urcat la nivelul de 7,77 la suta in luna septembrie, fata de 7,58 la suta in luna precedenta, fiind tot un efect al majorarii TVA de la 1 iulie, dar si al efectelor asupra preturilor produselor agricole a influentelor adeverse resimtite pe pietele interne si internationale.

Pentru 2012, BNR are o tinta de inflatie de 3 la suta.

"Cu toate acestea, posibilitatea manifestarii unor efecte de runda a doua ale majorarii TVA, o eventuala ajustare mai pronuntata a preturilor administrate in comparatie cu cea avuta in vedere la alcatuirea prognozelor, precum si incertitudinile privind efectele masurilor de consolidare fiscala, in contextul unui climat politic si social tensionat, raman preocupante si reclama in continuare o conduita prudenta a politicii monetare", au spus oficialii BNR.

Astfel, in sedinta de marti, BNR a hotarat si mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la 6,25 la suta.
 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025

Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Achizitii rapide de carti pentru cei care vor sa isi valorifice biblioteca

Poate fi vorba despre o mutare, despre reorganizarea locuinței, despre cărți moștenite sau despre dorința de a elibera spațiu fără ca ... citeste mai mult