O (noua) privatizare cu deznodamant tragic

Privit din interior, procesul de privatizare din Romania poate fi definit cam asa, iar aceasta definitie a ramas constanta de 20 de ani: cum facem sa preia ‘baietii nostri’ niste active cat mai ieftin si sa impartim banii intre noi? Din exterior – adica de la potentialii investitori straini - definitia a evoluat de la: “ce putem sa luam pe nimic” (in special terenuri si cladiri), catre “cum ne putem extinde piata de consum si reduce costurile operationale”. Si daca pentru activele ‘cazute’ cu totul suntem dispusi sa acceptam oferte din exterior - unele la presiunea occidentului, altele de nevoie – atunci cand vine vorba despre companii din care se mai pot scoate bani, tendinta este sa favorizam ‘investitorul strategic autohton’. Desigur, exista si exceptii: Petrom, cateva banci, Romtelecom, le numaram pe degete. In rest, lupta dintre investitorii straini si cei romani s-a dat conform principiilor enuntate mai sus.

Este ceva rau in aceasta abordare? Teoretic, nu. Nationalismul economic este prezent in majoritatea tarilor europene (Franta, Spania, Germania sunt doar primele exemple care imi vin in minte), ca si celelalte forme de nationalism… Practic insa, a favoriza pe cineva este acceptabil numai daca nu sunt afectate interesele companiei privatizate si cele ale statului roman. In ultimele luni, privatizarile incercate de stat – mai toate esuate lamentabil – au aratat o profunda lipsa de profesionalism si incercari grosolane de a favoriza ‘interese locale’ in dauna statului (adica, de fapt, in dauna contribuabilului roman). Asadar, renumita reteta de privatizare a profiturilor si nationalizare a pierderilor este pusa la lucru.

Privatizarea CFR Marfa pare a se indrepta catre un rezultat similar cazului Oltchim. Cand am fost intrebat de unde provin problemele financiarea ale unei companii ca CFR Marfa, singurul raspuns posibil a fost: incompetenta si frauda. Sigur, putem da vina pe mediul economic extern ostil (desi importurile si exporturile de materii prime nu au scazut in Romania), pe volumele mai mici de materii prime transportate pe calea ferata, pe competitia indirecta din partea transportatorilor rutieri (tinand cont de calitatea infrastructurii rutiere, aceasta pare o gluma) sau navali (dar ghinion! si acestia se plang de scaderea cererii), pe lipsa investitiilor in infrastructura (reala, dar transportul pe calea ferata nu este IT sau varful tehnologiei…), toate acestea sunt doar modalitati de a ascunde ce spuneam mai sus: incompetenta si frauda.

Si daca CFR Marfa tot trebuia vanduta, pentru a o 'eficientiza', cui sa o vindem oare? Unui investitor strategic! Nu doresc sa fac comentarii despre situatia financiara a cumparatorului roman (macar si pentru a nu influenta procesul de privatizare sau sedinta CSAT!), dar devine tot mai clar ca se va sparge un nou balon de sapun cu privire la mitul investitorului strategic roman: cei care au reusit facand afaceri cu statul, nu prea au resurse sa duca la bun sfarsit ceea ce au inceput. Desigur, atunci cand iei pe nimic active importante, dureaza ceva pana cand reusesti sa ii risipesti, dar pana la urma tot reusesti! Iar criza nu face decat sa grabeasca procesul.

Un material de Dragos Cabat, Managing Partner Efin.ro