UniCredit Leasing bunuri finantate in valoare de 69,8 mil Euro in primul trimestru

UniCredit Leasing bunuri finantate in valoare de 69,8 mil Euro in primul trimestru Data: 26 mai 2015   Ora: 15:09

După primele trei luni din acest an, UniCredit Leasing Corporation IFN SA şi-a menţinut cota de piaţă (18.3%), păstrându-şi poziţia de lider al companiilor de profil. După un 2014 în care ponderea autovehiculelor comerciale şi utilitare în portofoliu a urcat, faţă de anul anterior, cu 13 puncte procentuale, la 40%, în primele trei luni din 2015 creşterea a continuat, până la un nivel de 46%.

 “Ne-am propus să ne menţinem cota de piaţă, să ne îmbunătăţim calitatea serviciilor acordate clientilor nostri şi să ne extindem parteneriatele cu furnizorii. Ne concentrăm în zona companiilor mici şi medii, acolo unde este nevoie de finanţare pentru o creştere economică solidă. Parteneriatul cu Banca Europeană de Investiţii este una dintre acţiunile pe care le-am făcut anul trecut în acest scop.”

(Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing Corporation)

 Valoarea bunurilor finanţate de UniCredit Leasing Corporation a fost, în trimestrul I, de 69.8 milioane de euro, cu 31% mai mult decât în perioada similară a anului 2014. Anul trecut, autovehiculele comerciale şi utilitare au reprezentat 40% din portofoliu, comparativ cu 27% în 2013.

 În primul trimestru al acestui an, autovehiculele comerciale şi utilitare reprezintă 46% din portofoliul companiei, comparativ cu 45% în trimestrul 1 din 2014.

 Pentru restul anului 2015 UniCredit Leasing Corporation are ca obiectiv creşterea volumelor finanţate, prin sprijinirea business-ului clienţilor companiei.

 “Vom continua să dezvoltăm produse şi campanii pentru clienţii din industriile în care suntem deja prezenţi cu o expertiză considerabilă şi, în acelaşi timp, vom susţine şi business-urile considerate de nişă, cum ar fi, de exemplu, profesiile liberale.

Pentru sectorul medical oferim din acest an o soluţie tehnico-financiară integrată, cu clare avantaje competitive pentru asigurarea unor structuri complexe de finanţare şi management de proiect (consultanţă pe partea tehnică, financiară, studii de fezabilitate) oferite de specialiştii noştri cu experienţă clinică medicală şi o vastă experienţă în piaţa de echipamente medicale şi proiecte la cheie.

Pentru sectorul Agri, am lansat de curând un produs cu următoarele caracteristici: dobândă de 3,5% fixă în euro şi 6,5% fixă în lei; avans: 10%; doua rate sezoniere din care o singura rată in primul an; perioada de finanţare 72 de luni pentru tractoare şi combine sau pachete care cuprind utilaje autopropulsate.”

(Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing Corporation)

 

Despre UniCredit Leasing

UniCredit Leasing Corporation IFN SA este liderul pietei autohtone de leasing, cu o cota de piata de 18.3%.

Compania face parte din UniCredit - grupul financiar european cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est

Grupul UniCredit este prezent pe piața din România prin intermediul următoarelor companii: UniCredit Țiriac Bank, UniCredit Consumer Financing (UCFIN), UniCredit Leasing Corporation (UCLC), UniCredit Insurance Broker (UCIB), Unicredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

 
 
 
 
 

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


Stiri Banci Si Asigurari


Comentarii


0
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult





Articolul Saptamanii

Este posibil un imprumut fara verificarea biroului de credit?

Dacă aveți un istoric negativ de plată în biroul de credite, cel mai probabil vă întrebați dacă un împrumut fără ... citeste mai mult