Plan de afaceri - model

Data: 21 februarie 2012   Ora: 16:30

Descarca un model de plan de afaceri aici.

Planul de afaceri contine urmatoarele elemente: 

I. CUPRINS

II. REZUMAT (SUMAR EXECUTIV)

Realizati un rezumat al planului de afaceri intr-un limbaj profesional, in maximum o pagina.

Tineti minte ca aceasta parte este citita de investitori in primul rand; daca nu atrage atentia asupra potentialului afacerii si nu starneste interesul, este posibil ca finantatorii sa nu citeasca mai departe!

III. DESCRIEREA AFACERII

• Descrieti pe larg afacerea dvs., obiectivele, modul de functionare.

• Care este industria in care activati?

• Daca aceasta este o afacere de vanzare cu amanuntul, ce vindeti si cui? Cum va situati pe piata?

• Utilizati atat concepte precum ‘satisfacerea nevoilor clientilor’ – dar precizand exact ce, cu si de ce, cat si estimari privind vanzarile in unitati (la acest paragraf, nu este nevoie sa precizati tinte financiare, ci numai operationale).

• Includeti cateva informatii despre industria dumneavoastra, mai ales daca acesta este un domeniu de nisa sau unul cu care potentialii investitori nu sunt familiarizati. Descrieti situatia industriei, precum si orice estimari in ceea ce priveste cresterea economica si schimbarile in urmatorii ani - si modul in care societatea dumneavoastra se va adapta sau va valorifica aceste schimbari.

• Prezentati motivele pentru care credeti ca afacerea va fi una de succes. Realizati o lista cu punctele forte specifice si competentele dumneavoastra si ale echipei.

• Aici si / sau in analiza pietei, descrieti produsele pe care le veti face sau vinde, inclusiv orice caracteristici speciale, precum si beneficii pentru consumator care merg dincolo de structura produsului. (De exemplu: un cuptor cu o functie de auto-curatare are avantajul unui timp mai redus de curatare pentru clienti, lasand acestora mai mult timp petrecut cu familia.)

• Introduceti si orice considerente juridice speciale, pe care ar trebui sa le cunoasca investitorii: licente necesare, conditii speciale de munca, de mediu, taxe de autorizare, etc.

IV. ANALIZA PIETEI

• Descrieti produsul si / sau serviciile oferite, in contextul climatului actual pentru acest tip de afacere.

• Cum si de ce sunt mai bune produsele dvs decat ale competitiei? Ce preturi sau structura a platilor ati stabilit si modul in care se compara cu competitorii care activeaza in piata dumneavoastra si on-line?

• Ce calitati sau avantaj tehnic aduce produsul sau serviciul dvs., care va face afacerea dvs. sa fie mai buna decat competitia?

Aveti posibilitatea sa atasati desene, specificatii, brosuri si alte materiale de marketing, capturi de ecran Web, si fotografii de prototipuri la sfarsitul planului de afaceri pentru a completa aceste informatii.

V. PLANUL DE MARKETING

Inainte de a finaliza aceasta sectiune, asigurati-va ca ati cercetat cu atentie piata dumneavoastra si ca societatea dumneavoastra va aloca cel putin fondurile minime necesare pentru publicitate, mass-media sociale, precum si alte eforturi de marketing.

• Nu presupuneti inainte de a face o cercetare ca stiti totul despre industria pe care ati ales-o. Cautati informatii deja publicate in reviste comerciale, prin intermediul asociatiilor din industrie, furnizori, resursele guvernamentale, si asa mai departe. De asemenea, verificati datele demografice si alte caracteristici de piata care sunt revelate date de recensamant si alte mijloace si instrumente.

• Stabiliti cu exactitate cine vor fi clientii dvs. in functie de varsta, gen si nivelul veniturilor (daca este vorba despre persoane fizice), respectiv tipul de companii in functie de cifra de afaceri si locatie geografica.

• Aflati cat de mare este piata, precum si tendintele si modificarile anticipate. Daca prevedeti orice obstacole, cum le veti depasi? Realizati (daca stiti si aveti capabilitatile necesare) si cercetari independente: de exemplu explorati modelele de trafic in cartierul in care aveti de gand sa va localizati, aflati cine este competitia directa si indirecta pentru compania dumneavoastra (includeti in mod obligatoriu lista principalilor concurenti), etc.

• Planul dvs. ar trebui sa includa statistici solide, cifre, precum si alte detalii, care vor pune bazele pentru proiectiile dvs. de vanzari si perspectivele pe termen lung (analiza financiara si de Cash Flow).

• Decideti cum stabiliti preturile (pe baza analizei concurentei si/sau marja de profit) si explicati metodologia dumneavoastra.

• Descrieti nisa dvs de piata si strategia dvs. pentru a o ocupa.

• Cum veti promova afacerea dvs. si cum va veti maximiza bugetul pentru publicitate? Veti folosi networkingul social, targuri, adeziunea la un grup de afaceri, si asa mai departe?

• Care este imaginea pe care doriti sa o oferiti companiei si prin ce eforturi de publicitate si promovare doriti sa o sprijiniti? Asigurati-va ca aveti, de asemenea, un buget de web design, logo-uri, ambalaj al produsului (daca este cazul), brosuri, etc.

• Alocati cheltuieli initiale de promovare si marketing in cash flow.

VI. OPERATIUNI SI MANAGEMENT

• Unde va fi sediul companiei si de ce (sediul principal/ administrativ, hale de productie, etc)?

• Explicati avantajele localizarii afacerii intr-un anume loc

• Aveti de gand sa fie in apropierea unitatilor similare sau va fi singurul de acest gen in zona? De ce?

• Cum se vor distribui (vinde) produsele si / sau serviciile?

• Descrieti modalitatile de vanzare utilizate (retail, bazate pe Web, en-gros, etc)

• Care va fi structura personalului de vanzari si cum va fi recompensat (salariu fix, procent din vanzari, pe baza unor criterii de performanta mai complexe). Explicati alegerea facuta

• Oferiti informatii despre structura si estimarile de vanzari. De ce si cum veti reusi sa vindeti cantitatile estimate, la marjele de profit pe care le doriti. Exemplificati din experienta competitorilor dvs, daca aveti aceste informatii

• Cati angajati veti avea, si de ce (structura pe departamente si functiuni)

• Unde veti cauta/ gasi angajatii potriviti

• Este nevoie de programe de training special, sau calificari speciale ale fortei de munca?

• Cum veti gasi echipa de management si care sunt criteriile dupa care o veti alege

VII. ANALIZA COMPETITIVA (CONCURENTIALA)

Este posibil sa fi abordat subiectul de concurenta in capitolul anterior, atunci cand ati explicat cat de bine ar putea performa afacerea dvs., avand in vedere competitia din piata. In aceasta sectiune trebuie sa realizati o analiza mai aprofundata a concurentei.

• Amintiti-va ca in functie de produsul sau serviciul propus de dvs, ati putea sa aveti atat competitori locali, cat si straini.

• Aveti nevoie sa intelegeti in detaliu de ce clientii cumpara de la concurenta si ce fac competitorii pentru a-si conserva avantajele pe piata.

• Explicati modalitatile in care veti putea concura cu succes pe piata (avantajele competitive pe care le aveti), la un nivel rezonabil de detaliu – adica fara a intra in detalii care tin de o cunoastere aprofundata a industriei respective, totusi semnaland investitorilor ca stapaniti subiectul

VIII. PLANUL DE PUNERE IN PRACTICA (IMPLEMENTARE)

Oferiti detalii despre modul in care produsul dvs. va fi dezvoltat, comercializat si organizat. In acest capitol trebuie sa detaliati toate etapele afacerii dumneavoastra, din punct de vedere al timpului alocat, operatiunilor necesare, personal si sumele implicate.

• Ilustrati ce veti face cu banii investiti, incluzand un calendar pentru lansarea afacerii, precum si o evolutie a afacerii pentru unul, cinci sau chiar zece ani, in functie de finantarea pe care o doriti.

• Explicati modul de functionare al afacerii.

• Prezentati toate costurile afacerii la care va puteti gandi, ca parte a structurii financiare prezentate in capitolul urmator.

Ganditi-va la aceasta sectiune a planului de afaceri ca la un ghid practic despre ce aveti de facut in timp pentru afacerea dumneavoastra; va fi si un punct de referinta pentru investitorii care vor citi planul.

IX. SITUATIILE FINANCIARE

• Includeti informatii financiare relevante pentru fiecare parte majora implicata in aceasta afacere, inclusiv antreprenori, investitori financiari, banci.

• Detaliati in mod special proprietatile care pot fi aduse ca garantie in eventualitatea necesitatii finantarii din surse bancare.

• Realizati o prognoza de cash flow (fluxuri de numerar) pentru o perioada de 3-5 ani; daca este nevoie, pentru perioada investitiei initiale (pana la un an) puteti realiza un cash flow lunar detaliat

Daca aveti deja o afacere in curs, si planul de afaceri urmareste extinderea acesteia, va trebui sa oferiti informatii despre istoria financiara a afacerii.

X. ANEXE

Atasati aici orice informatii la care se face referire in planul de afaceri. Aceasta include grafice, logo-uri, studii de piata si analize competitive detaliate, situatiile financiare, si orice altceva credeti ca ar fi important pentru un potential investitor sau creditor.

Descarca un model de plan de afaceri aici.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora

BCR, pierdere de 546 milioane euro in primele 9 luni din 2014

Banca Comerciala Romana (BCR) a inregistrat in primele 9 luni din 2014, o pierdere de 545,9 milioane euro (2,428 miliarde lei ), cauzata de provizi... citeste mai mult

Vanzari de 300.000 de dolari cu blana ursului din padure

Karl si Hans Reichstetter sunt autorii vestimentatiei Griz Coat, senzatia sezonului de Halloween in SUA. Pe scurt, o imitatie din piele de urs croi... citeste mai mult

Curs valutar 30 octombrie: Cele mai avantajoase oferte la banci si case de schimb

Joi, cel mai bun curs de schimb pentru euro la cumparare este de 4.4060 lei/euro si este oferit de casa de schimb Luxor. Cea mai buna cotatie la cu... citeste mai mult