CAP. 6 Institutii si responsabilitati in aplicarea prezentei legi

Data: 13 ianuarie 2011   Ora: 12:00

SECTIUNEA 1 Institutii si organizatii implicate in realizarea prevederilor prezentei legi

ART. 97
Pentru realizarea obiectivelor si masurilor prevazute de prezenta lege Guvernul aproba strategii, planuri si programe nationale, in profil de ramura si teritorial.

ART. 98
Institutiile implicate in realizarea prevederilor prezentei legi sunt:
a)    Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei;
b)    Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca;
c)    ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;
d)    organizatiile sindicale si asociatiile patronale reprezentative la nivel national;
e)    prefecturile si autoritatile administratiei publice locale;
f)    Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca.

ART. 99
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei are in domeniul ocuparii fortei de munca urmatoarele atributii:
a)    urmareste tendintele de pe piata muncii si elaboreaza strategii, prognoze si programe nationale privind ocuparea fortei de munca, formarea profesionala a somerilor si egalitatea de sanse pe piata muncii;
b)    elaboreaza si avizeaza proiectele de acte normative in domeniul ocuparii, formarii profesionale, promovarii egalitatii de sanse pe piata muncii;
c)    elaboreaza proiectul bugetului asigurarilor pentru somaj;
d)    deleaga anual atributiile de ordonator principal de credite pentru bugetul asigurarilor pentru somaj, conform legii;
e)    urmareste, pe baza rapoartelor trimestriale si anuale, executia bugetului asigurarilor pentru somaj si exercita controlul asupra realizarii politicilor, strategiilor, planurilor si
programelor privind forta de munca de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca;
f)    impreuna cu alte ministere si organe de specialitate realizeaza si actualizeaza Clasificarea ocupatiilor din Romania, tinand seama de schimbarile in structura economica si sociala a tarii si de cerintele alinierii la standardele internationale in domeniu;
g)    promoveaza programe, propune acorduri si implementeaza proiecte de colaborare internationala in domeniile ocuparii, formarii profesionale si egalitatii de sanse pe piata muncii;
h)    stabileste anual indicatorii de performanta si nivelul acestora, in baza carora se elaboreaza programul anual de activitate al Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.

ART. 100
(1)    Realizarea politicilor, strategiilor, planurilor si programelor privind ocuparea fortei de munca si formarea profesionala a somerilor se infaptuieste, in principal, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca.
(2)    Pentru realizarea serviciilor de ocupare si formare profesionala Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca va respecta:
a)    accesul nediscriminatoriu la serviciile prestate in domeniul ocuparii si formarii profesionale;
b)    neutralitatea in posibilele interese divergente dintre angajatori si forta de munca;
c)    orientarea activitatii catre nevoile clientilor prin intocmirea planurilor individuale de actiune si promovarea unor servicii rapide si de calitate;
d)    respectarea caracterului concurential al activitatilor de pe piata muncii;
e)    confidentialitatea datelor personale ale clientilor;
f)    transparenta in activitatea desfasurata si in privinta rezultatelor obtinute;
g)    descentralizarea serviciilor si a procesului de luare a deciziilor;
h)    adaptabilitatea serviciilor la modificarile din mediul social si economic.

ART. 101
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca prezinta Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei rapoarte trimestriale si anuale privind executarea bugetului asigurarilor pentru somaj si realizarea indicatorilor de performanta stabiliti prin protocol.

ART. 102
    Ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, prin strategiile si politicile elaborate in domeniile pe care le coordoneaza, trebuie sa asigure cresterea gradului de ocupare a fortei de munca.
    In vederea realizarii obiectivelor prevazute la alin. (1) ministerele si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale pot propune in cadrul Comisiei Nationale de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca strategii, programe si proiecte de acte normative privind ocuparea si formarea profesionala a fortei de munca.

ART. 103
(1)    Organizatiile sindicale si asociatiile patronale, reprezentative la nivel national, participa in conditiile prevazute de lege la elaborarea si implementarea programelor si masurilor privind piata muncii.
(2)    Organizatiile sindicale si asociatiile patronale reprezentative la nivel national vor fi consultate la elaborarea de acte normative care privesc ocuparea fortei de munca.

ART. 104
Prefecturile si autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa monitorizeze evolutiile de pe piata muncii in plan teritorial, sa participe activ la elaborarea si realizarea masurilor de imbunatatire a ocuparii persoanelor neincadrate in munca si sa sprijine activitatea agentiilor pentru ocuparea fortei de munca.

SECTIUNEA a 2-a Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca

ART. 105
Se infiinteaza Comisia Nationala de Promovare a Ocuparii Fortei de Munca, denumita in continuare Comisia Nationala de Ocupare.

ART. 106
Comisia Nationala de Ocupare are, in principal, urmatoarele atributii:
a)    supune atentiei Guvernului strategii si politici pentru cresterea nivelului si calitatii ocuparii fortei de munca in corelatie cu programele de dezvoltare economica si sociala;
b)    stabileste directiile dezvoltarii resurselor umane la nivel national, in profil de ramura si teritorial;
c)    asigura armonizarea programelor de dezvoltare a resurselor umane finantate din fonduri publice sau din alte surse;
d)    face propuneri pentru elaborarea unor acte normative privind ocuparea fortei de munca si de imbunatatire a legislatiei in acest domeniu;
e)    pe baza tendintelor dezvoltarii economice si sociale si a evolutiilor pe piata muncii, face propuneri pentru initierea unor masuri proactive de combatere a somajului prin politici fiscale, ajustari structurale, reconversie profesionala.

ART. 107
(1)    Comisia Nationala de Ocupare este alcatuita din reprezentanti ai ministerelor, agentiilor si departamentelor din subordinea Guvernului sau autonome, la nivel de secretar de stat, si din presedintii organizatiilor sindicale si asociatiilor patronale reprezentative la nivel national.
(2)    Presedintele Comisiei Nationale de Ocupare este ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei.
(3)    Componenta Comisiei Nationale de Ocupare va fi stabilita in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi de catre ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei, cu consultarea institutiilor prevazute la alin. (1), si se aproba prin decizie a primului- ministru.
(4)    Secretariatul Comisiei Nationale de Ocupare este asigurat prin Directia generala forta de munca din cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

ART. 108
Comisia Nationala de Ocupare poate comanda institutiilor de specialitate studii, rapoarte si analize privind piata muncii, care vor fi finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj.

ART. 109
(1)    Comisia Nationala de Ocupare este legal constituita la data aprobarii de catre primul- ministru a componentei acesteia.
(2)    Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Ocupare va fi elaborat de catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si va fi supus spre aprobare acesteia in termen de 90 de zile de la data constituirii si va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora