Credit de nevoi personale de la banca sau IFN
Data: 9 august 2010 Ora: 12:48
Diminuarea salariilor si disponibilizarile anuntate vor avea fara indoiala un efect negativ asupra procesului de creditare al bancilor comerciale. Conditiile de acordare a unui credit de nevoi personale vor putea fi indeplinite de tot mai putine persoane.
Cei care nu indeplinesc criteriile necesare acordarii unui credit de nevoi personale pot apela la o institutie financiara nebancara, care acorda bani (ce-i drept, sume relativ mici), cu un minim de documente.
Astfel, printre avantajele contractarii unui credit rapid de la IFN-uri se numara perioada de analiza si acordare redusa a imprumutului; rate fixe; documentatie redusa; nu se iau in calcul restantele/intarzierile de plata la alte credite.
De regula, IFN-urile acorda credite persoanelor fizice pe baza actului de identitate si a unei adeverinte de venit.
Insa, trebuie luat in calcul faptul ca, desi constituie o solutie simpla si accesibila de finantare, costul total al unui credit rapid este mai ridicat decat cel al unui credit de nevoi personale. Dobanda anuala poate fi mult mai mare decat cea datorata bancilor.
Potrivit datelor prezentate pe site-ul Provindent Financial Romania, cei interesati pot solicita un imprumut rapid intre 400 si 3.000 de lei pe o perioada de 42 sau 56 de saptamani. Nu se solicita giranti sau garantii materiale, iar banii vor fi virati in cont in 10 zile de la semnarea contractului.
Pentru 3.000 lei, contractati pe 56 de saptamani, clientul plateste 72,53 lei saptamanal. Dobanda anuala efectiva este de 79,38%.
Pe de alta parte, pentru 3.000 lei contractati pentru o perioada de 12 luni prin creditul de nevoi personale Flexicredit Dobanda fixa, de la Raiffeisen Bank, rata lunara este de 267 lei. Dobanda anuala efectiva este de 26,64%.
Printre IFN-urile care acorda credite rapide se numara: TBI Credit, Credex, Provident Financial Romania, Cetelem, Verida Credit, etc.
credite nevoi personale
credite imobiliare
credite auto
leasing auto romania
carduri credit
alte credite
Stiri Credite Nevoi Personale
-
Ferratum va fi listat la Bursa de Valori din Frankfurt pe segmentul Prime StandardFerratum Oyj, un furnizor internaţional de împrumuturi nebancare şi-a încheiat cu suc...
-
Conferinta de presa: Cum sa anulam clauzele abuzive din contractele de credit si leasingMarti, 20 ianuarie 2015, incepand cu ora 11:00, in incinta Electromagnetica Business Park, Cabine...
-
BCR simplifica procesul de creditareBanca Comerciala Romana simplifica documentatia pentru evaluarea cererilor de credite noi de nevo...
-
Scad dobanzile la creditele in lei in 2012Dobanzile depozitelor in lei vor scadea, anul viitor, potrivit lui Radu Gratian Ghetea, presedint...
-
Clientii Porsche Bank pot plati ratele cu cardulPorsche Finance Group a introdus optiunea de plata a ratelor creditului de la Porsche Bank cu car...
Comentarii
-
Credite
Acces Rapid
Publicitatea Programatica pe Ecrane Digitale: Evolutia DOOH in 2025
Ce este Publicitatea Programatică pe Ecrane Digitale? Publicitatea programatică pe ecrane digitale utilizează algoritmi și platforme automatizate pentru a cumpăra și afișa anunțuri pe ecrane LED în timp real. ... citeste mai mult
Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima
Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult
Cum aleg companiile torturile potrivite pentru evenimente corporate
O aniversare de firmă, o lansare de produs, o întâlnire cu partenerii sau o petrecere internă transmite ceva despre cultura ... citeste mai mult
