Norme metodologice Cap5 Taxa pentru eliberarea certificatelor avizelor si a autorizatiilor

Data: 23 noiembrie 2010   Ora: 18:01

Normele metodologice aferente Capitolului al V lea - Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si a autorizatiilor - din cadrul Titlului al VII lea - Impozite si taxe locale, al Codului Fiscal.

ART.266

130. Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si a autorizatiilor se achita anticipat eliberarii acestora.

 

ART.267

131. (1) Pentru eliberarea certificatelor de urbanism, in conditiile legii, prin hotarari ale consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau consiliilor judetene, dupa caz, se stabilesc nivelurile taxelor, intre limitele prevazute in tabelul de la art. 267 alin. (1) din Codul fiscal, taxe care se platesc anticipat, in functie de suprafata terenului pentru care se solicita certificatul.

(2) Taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism se fac venit la bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului, dupa caz, unde este amplasat terenul, indiferent daca certificatul de urbanism se elibereaza de la nivelul consiliului judetean. La nivelul municipiului Bucuresti, taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism se fac venit la bugetul local al sectoarelor acestuia.

132. (1) In mediul rural, consiliile locale stabilesc taxa intre limitele prevazute in tabelul de la art. 267 alin. (1) din Codul fiscal, reduse cu 50% . Mediul urban corespunde localitatilor de rangul 0 - III, iar mediul rural corespunde localitatilor de rangul IV si V.

(2) In cazul in care prin cerere se indica numai adresa, potrivit nomenclaturii stradale, suprafata de teren la care se raporteaza calculul taxei este suprafata intregii parcele, iar in cazul in care printr-un plan topografic sau de situatie solicitantul individualizeaza o anumita suprafata din parcela, taxa se aplica doar la aceasta.

133. (1) Pentru cladirile utilizate ca locuinta, atat in cazul persoanelor fizice, cat si in cel al persoanelor juridice, precum si pentru anexele la locuinta taxele pentru eliberarea autorizatiei de construire se reduc cu 50% .

(2) Calculul acestei taxe se face de catre structurile de specialitate.

(3) Prin expresia anexe la locuinta se intelege: grajdurile, patulele, magaziile, hambarele pentru cereale, surele, fanariile, remizele, soproanele, garajele, precum si altele asemenea.

134. (1) Autorizatia de foraje si excavari, model stabilit potrivit pct. 256, se elibereaza de catre primarii in a caror raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile: studii geotehnice, ridicari topografice, exploatari de cariera, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si oricare alte exploatari, la cererea scrisa a beneficiarului acesteia, potrivit modelului prevazut la acelasi punct.

(2) Autorizatia nu este de natura autorizatiei de construire si nici nu o inlocuieste pe aceasta, iar plata taxei nu il scuteste pe titularul autorizatiei de orice alte obligatii fiscale legale, in masura in care acestea ii sunt aplicabile.

(3) Cererea pentru eliberarea autorizatiei de foraje si excavari are elementele constitutive ale declaratiei fiscale si se depune la structura de specialitate in a carei raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre operatiunile prevazute la art. 267 alin. (4) din Codul fiscal, cu cel putin 30 de zile inainte de data inceperii operatiunilor.

(4) Taxa pentru eliberarea autorizatiei prevazute la alin. (1) se plateste anticipat si se calculeaza pentru fiecare metru patrat sau fractiune de metru patrat afectat de oricare dintre operatiunile prevazute la alin. (1).(5) Pentru operatiunile in curs la data publicarii prezentelor norme metodologice in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, beneficiarii au obligatia sa depuna cererile pentru eliberarea autorizatiilor in termen de 30 de zile de la data publicarii prezentelor norme metodologice.

135. In cazurile in care lucrarile specifice organizarii de santier nu au fost autorizate o data cu lucrarile pentru investitia de baza, taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire este de 3% si se aplica la cheltuielile cu organizarea de santier.

136. Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru organizarea de tabere de corturi, casute sau rulote ori campinguri, prevazuta la art. 267 alin. (6) din Codul fiscal, se calculeaza prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii autorizate a lucrarii sau a constructiei.

137. Taxa pentru eliberarea autorizatiei de construire pentru chioscuri, tonete, cabine, spatii de expunere, situate pe caile si in spatiile publice, si pentru amplasarea corpurilor si a panourilor de afisaj, a firmelor si a reclamelor se stabileste de consiliul local si se calculeaza pentru fiecare metru patrat sau fractiune de metru patrat afectat acestor lucrari.

138. (1) Pentru eliberarea autorizatiei de construire, atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice solicitante datoreaza o taxa, reprezentand 1% din valoarea de proiect declarata in cererea pentru eliberarea autorizatiei, in conformitate cu proiectul prezentat, in conditiile Legii nr. 50/1991, inclusiv instalatiile aferente.

(2) Calculul acestei taxe se face de catre structurile de specialitate.

(3) In cazul lucrarilor de construire a cladirilor proprietate a persoanelor fizice, daca valoarea de proiect declarata in cererea pentru eliberarea autorizatiei de construire este mai mica decat valoarea impozabila determinata in conditiile art. 251 alin. (3) din Codul fiscal, taxa se calculeaza prin aplicarea cotei de 1% sau reduse cu 50%, dupa caz, asupra valorii impozabile.

(4) Pentru orice alte lucrari supuse autorizarii, in afara lucrarilor de construire a cladirilor proprietate a persoanelor fizice, stabilirea taxei se face cu respectarea prevederilor alin. (1).

139. (1) Taxa pentru eliberarea autorizatiei de desfiintare, partiala sau totala, a cladirilor se calculeaza prin aplicarea unei cote de 0,1%, in cazul persoanelor fizice, asupra valorii impozabile a cladirii, iar in cazul persoanelor juridice, asupra valorii de inventar a cladirii.

(2) Atat in cazul persoanelor fizice, cat si al persoanelor juridice, taxa pentru eliberarea autorizatiei de desfiintare, partiala sau totala, a oricaror constructii si amenajari care nu sunt de natura cladirilor se calculeaza prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii reale a constructiilor sau amenajarii supuse desfiintarii, declarata de beneficiarul autorizatiei.

(3) In cazul desfiintarii partiale cuantumul taxei se calculeaza proportional cu suprafata construita desfasurata a cladirii supuse desfiintarii, iar pentru celelalte constructii si amenajari care nu sunt de natura cladirilor, taxa se calculeaza proportional cu valoarea reala a constructiilor sau amenajarilor supuse desfiintarii.

(3.1) Prin grija structurilor de specialitate, in termen de cel mult 15 zile de la data terminarii lucrarilor de desfiintare, se intocmeste procesul-verbal de receptie, model stabilit potrivit pct. 256, in care se mentioneaza, pe langa elementele de identificare a contribuabilului si a autorizatiei de desfiintare, data de la care intervin modificari asupra impozitului pe cladiri si/sau asupra impozitului pe terenul aferent constructiilor/amenajarilor supuse desfiintarii, precum si elementele care determina modificarile respective, cum ar fi: suprafata construita la sol a cladirilor, suprafata construita desfasurata a cladirilor, suprafata terenului, valoarea impozabila a cladirilor si altele care se apreciaza ca fiind necesare pentru fundamentarea modificarilor.

(4) Prin termenul desfiintare se intelege demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea partiala sau totala a constructiei si a instalatiilor aferente, precum si a oricaror altor amenajari.

(5) Prin termenul dezafectare se intelege schimbarea destinatiei unui imobil.

140. (1) Pentru prelungirea valabilitatii certificatului de urbanism sau autorizatiei de construire se stabileste o taxa reprezentand 30% din taxa initiala.

(2) Cu cel putin 15 zile inainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de urbanism sau autorizatiei de construire se recomanda ca structura specializata sa instiinteze beneficiarul acestora despre necesitatea prelungirii valabilitatii in cazul in care lucrarile de construire nu se finalizeaza pana la termen.

(3) In cazul in care lucrarile de construire nu au fost executate integral pana la data expirarii termenului de valabilitate a autorizatiei de construire si nu s-a solicitat prelungirea valabilitatii acesteia, la data regularizarii taxei se stabileste separat si taxa prevazuta la art. 267 alin. (10) din Codul fiscal.

141. (1) Taxa pentru eliberarea autorizatiilor privind lucrarile de racorduri si bransament la retelele publice de apa, canalizare, gaze, termice, energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu se datoreaza de catre furnizorii serviciilor respective pentru fiecare instalatie/beneficiar. Aceasta autorizatie nu este de natura autorizatiei de construire si nici nu o inlocuieste pe aceasta in situatia in care este necesara emiterea autorizatiei de construire.

(2) Autorizatia prevazuta la acest punct, model stabilit potrivit pct. 256, se emite numai de catre primari, in functie de raza de competenta.

(3) Furnizorii serviciilor nu pot efectua lucrarile de racorduri sau bransamente decat dupa obtinerea autorizatiei, in conditiile prezentelor norme metodologice, sub sanctiunile prevazute de lege.

(4) Autorizatia privind lucrarile de racorduri si bransament la retelele publice de apa, canalizare, gaze, termice, energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu se elibereaza la cererea scrisa a furnizorilor de servicii, potrivit modelului stabilit la pct. 256.

(5) Cererea pentru eliberarea autorizatiei privind lucrarile de racorduri si bransament la retelele publice de apa, canalizare, gaze, termice, energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu are elementele constitutive ale declaratiei fiscale si se depune la structura de specialitate in a carei raza de competenta teritoriala se realizeaza oricare dintre racorduri sau bransamente, prevazute la art. 267 alin. (11) din Codul fiscal, cu cel putin 30 de zile inainte de data inceperii lucrarilor.

142. Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de catre comisia de urbanism si amenajarea teritoriului, de catre primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judetean, prevazuta la art. 267 alin. (12) din Codul fiscal, se stabileste, prin hotarare, de catre consiliile locale si se face venit la bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului, dupa caz, unde se afla amplasat terenul pentru care se emite certificatul de urbanism. La nivelul municipiului Bucuresti aceasta taxa se stabileste, prin hotarare, de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si se face venit la bugetul local al sectoarelor acestuia.

143. (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresa se datoreaza pentru fiecare certificat eliberat de catre primari in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberarii certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile publice centrale si locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 223/2002, prin care se confirma realitatea existentei domiciliului/resedintei persoanei fizice sau a sediului persoanei juridice la adresa respectiva, potrivit nomenclaturii stradale aprobate la nivelul localitatii.

(2) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresa se stabileste, prin hotarare, de catre consiliile locale si se face venit la bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului, dupa caz. La nivelul municipiului Bucuresti aceasta taxa se stabileste, prin hotarare, de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti si se face venit la bugetul local al sectoarelor acestuia.

(3) Cererea pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresa, precum si Certificatul de nomenclatura stradala si adresa reprezinta modelele stabilite potrivit pct. 256.

(4) Pentru eliberarea certificatului de nomenclatura stradala nu se datoreaza si taxa extrajudiciara de timbru.

144. (1) Taxa datorata pentru eliberarea autorizatiei de construire, atat in cazul persoanelor fizice, cat si al persoanelor juridice, se stabileste pe baza valorii de proiect declarate de solicitant, care corespunde inregistrarilor din cererea pentru eliberarea autorizatiei respective, si se plateste anticipat eliberarii acesteia.

(2) In situatia in care se apreciaza ca valoarea reala declarata a lucrarilor este subevaluata in raport cu alte lucrari similare, compartimentul de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale din raza de competenta unde se realizeaza lucrarile de construire, la sesizarea structurii de specialitate, are obligatia sa efectueze cel putin inspectia fiscala partiala, in conditiile Codului de procedura fiscala, pentru verificarea concordantei dintre valoarea reala a lucrarilor declarate pentru regularizarea taxei si inregistrarile efectuate in evidenta contabila.

(3) Termenul de plata a diferentei rezultate in urma regularizarii taxei pentru eliberarea autorizatiei de construire este de 15 zile de la data intocmirii procesului-verbal de receptie, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data expirarii valabilitatii autorizatiei de construire.

(4) In cazul in care in urma regularizarii taxei de autorizare beneficiarului autorizatiei de construire i se cuvine restituirea unei sume, iar acesta inregistreaza obligatii bugetare restante, regularizarea se face potrivit prevederilor legale in vigoare.

(5) Notiunea situatia finala, prevazuta la art. 267 alin. (14) lit. c) din Codul fiscal, corespunde procesului-verbal de receptie, model stabilit potrivit pct. 256.

(6) Procesul-verbal de receptie potrivit modelului stabilit este un formular de natura fiscala.

145. In cazul persoanelor fizice beneficiare ale autorizatiei de construire pentru cladiri, daca valoarea reala declarata a lucrarilor de constructie este mai mica decat valoarea impozabila stabilita in conditiile art. 251 din Codul fiscal, pentru determinarea taxei se are in vedere aceasta din urma valoare.

146. Nivelurile taxelor prevazute in suma fixa la acest capitol se stabilesc de catre consiliile locale sau consiliile judetene, dupa caz, intre limitele si in conditiile prevazute in Codul fiscal. In cazul municipiului Bucuresti aceasta atributie se indeplineste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

 

ART.268

147. Taxele prevazute la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal vizeaza numai persoanele fizice si asociatiile familiale prevazute de Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent.

148. Autorizatiile prevazute la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal corespund autorizarii pentru desfasurarea de catre persoanele fizice a unor activitati economice in mod independent, precum si celor pentru infiintarea si functionarea asociatiilor familiale.

149. (1) Taxele pentru eliberarea autorizatiilor pentru desfasurarea unei activitati economice sunt anuale, se stabilesc prin hotarari ale consiliilor locale, adoptate in conditiile art. 288 alin. (1) din Codul fiscal, si se achita integral, anticipat eliberarii acestora, indiferent de perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.

(2) *** Abrogat

(3) Mentiunea privind plata acestor taxe se face pe verso-ul autorizatiilor.

150. Taxa pentru eliberarea autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati economice nu se restituie chiar daca autorizatia de functionare a fost suspendata sau anulata, dupa caz.

151. In cazul pierderii ori degradarii autorizatiei de functionare, eliberarea alteia se face numai dupa achitarea taxei in conditiile prevazute la pct. 149 alin. (1).

152. In cazul pierderii autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati economice, titularul sau are obligatia sa publice pierderea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a. Dovada publicarii se depune la cererea pentru eliberarea noii autorizatii de functionare.

153. (1) Pentru efectuarea de modificari in autorizatia pentru desfasurarea unei activitati economice, potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoane fizice, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 58/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 108 din 20 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, la cererea titularului sau, dupa eliberarea acesteia, nu se incaseaza taxa prevazuta la art. 268 alin. (1) din Codul fiscal.

(2) Taxa de viza prevazuta la art. 268 alin. (11) din Codul fiscal se face venit la bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului, dupa caz.

(3) Taxa pentru eliberarea autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica se stabileste prin hotarari ale consiliilor locale, adoptate in conditiile art. 288 alin. (1) din Codul fiscal si se achita integral, anticipat eliberarii acesteia, indiferent de perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respectiv.

154. Taxele pentru eliberarea autorizatiilor sanitare de functionare, prevazute la art. 268 alin. (2) din Codul fiscal, sunt anuale si se achita integral, anticipat eliberarii acestora, indiferent de perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respectiv si se fac venit la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale unde se afla situate obiectivele si/sau unde se desfasoara activitatile pentru care se solicita autorizarea. In cazul municipiului Bucuresti, aceste taxe se fac venit la bugetul local al sectorului unde se afla situate obiectivele si/sau unde se desfasoara activitatile pentru care se solicita autorizarea.

155. (1) Taxele prevazute la art. 268 alin. (2) din Codul fiscal:

a) se refera la autorizatiile sanitare de functionare eliberate de directiile de sanatate publica teritoriale in temeiul Legii nr. 100/1998 privind asistenta de sanatate publica, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare;

b) *** Abrogata

c) se stabilesc prin hotarari ale consiliilor locale, adoptate in conditiile art. 288 alin. (1) din Codul fiscal;

d) nu se restituie chiar daca autorizatia a fost retrasa temporar sau definitiv.

(2) La eliberarea autorizatiilor sanitare de functionare, directiile de sanatate publica teritoriale vor solicita beneficiarilor autorizatiilor respective dovada efectuarii platii taxelor, in contul unitatii administrativ-teritoriale unde se afla situate obiectivele si/sau unde se desfasoara activitatile pentru care se solicita autorizarea.

156. (1) Taxa prevazuta la art. 268 alin. (3) din Codul fiscal, pentru eliberarea de copii heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri detinute de consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucuresti/consiliile judetene se datoreaza de persoanele fizice si persoanele juridice beneficiare.

(2) Taxa prevazuta la alin. (1) se stabileste, in lei/mp sau fractiune de mp, prin hotarari ale autoritatilor deliberative, in conditiile art. 288 alin. (1).

157. Taxa prevazuta la pct. 156 se achita integral, anticipat eliberarii copiilor heliografice de pe planurile cadastrale sau de pe alte asemenea planuri si se face venit la bugetul local administrat de catre autoritatea deliberativa care detine planurile respective.

158. (1) Taxa pentru eliberarea certificatelor de producator, prevazuta la art. 268 alin. (4) din Codul fiscal:

a) se incaseaza de la persoanele fizice producatori care intra sub incidenta Hotararii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 436 din 3 august 2001, denumita in continuare Hotararea Guvernului nr. 661/2001;

b) se achita anticipat eliberarii certificatului de producator;

c) se face venit la bugetele locale ale caror ordonatori principali de credite sunt primarii care au eliberat certificatele de producator respective;

d) nu se restituie chiar daca certificatul de producator a fost anulat.

(2) Certificatul de producator se elibereaza la cerere, al carui model este stabilit potrivit anexei nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 661/2001.

(3) Taxa pentru eliberarea certificatelor de producator se stabileste prin hotarari adoptate de consiliile locale, in conditiile prevederilor art. 268 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 288 alin. (1) din Codul fiscal. In cazul municipiului Bucuresti, aceasta taxa se stabileste prin hotarare adoptata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

(4) Autoritatile deliberative pot stabili taxe pentru eliberarea certificatelor de producator, intre limitele din tabloul prevazut in normele metodologice la pct. 11 alin. (3), diferentiate pe produse.

159. Potrivit prevederilor art. 8 din Hotararea Guvernului nr. 661/2001, contravaloarea certificatelor de producator se suporta din taxele mentionate la pct. 158 alin. (4) si pe cale de consecinta autoritatile deliberative nu pot institui alte taxe pentru eliberarea certificatelor de producator in afara acestora.

159.1 (1) Taxa pentru eliberarea/vizarea anuala a autorizatiei privind desfasurarea activitatii de alimentatie publica, prevazuta la art. 268 alin. (5) se datoreaza bugetului local al comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, in a carui raza administrativa se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare. Autorizatia se emite de catre primarul in a carui raza de competenta se afla amplasata unitatea sau standul de comercializare.

(2) Taxele pentru eliberarea privind desfasurarea de activitati de alimentatie publica, sunt anuale, se stabilesc prin hotarari ale consiliilor locale, adoptate in conditiile art. 268 alin. (5) si art. 288 alin. (1) din Codul fiscal, si se achita integral, anticipat eliberarii acestora, indiferent de perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal respective

ART.269

160. Taxele pentru eliberarea atat a certificatului de urbanism, cat si a autorizatiei de construire, prevazute la art. 269 din Codul fiscal, nu se datoreaza in urmatoarele cazuri:

a) pentru oricare categorie de lucrari referitoare la locasuri de cult, inclusiv pentru constructiile-anexe ale acestora, cu conditia ca acel cult religios sa fie recunoscut oficial in Romania;

b) pentru lucrarile de dezvoltare, modernizare sau reabilitare a infrastructurilor din transporturi care apartin domeniului public al statului, indiferent de solicitant;

c) pentru lucrarile de interes public judetean sau local;

d) pentru lucrarile privind constructiile ai caror beneficiari sunt institutiile publice, indiferent de solicitantul autorizatiei;

e) pentru lucrarile privind autostrazile si caile ferate atribuite prin concesionare in conformitate cu Ordonanta Guvernului nr. 30/1995 privind regimul de concesionare a construirii si exploatarii unor tronsoane de cai de comunicatii terestre - autostrazi si cai ferate, aprobata cu modificari prin Legea nr. 136/1996, cu modificarile ulterioare.

161. In sensul prezentelor norme metodologice, prin lucrari de interes public se intelege orice lucrari de constructii si reparatii finantate de la bugetul local, bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, credite externe sau sume alocate pe baza de parteneriat, efectuate pentru a deservi colectivitatile locale.

   
  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »



    Stiri ultima ora

Cat a pierdut Warren Buffett investind in IBM

Warren Buffett, numit "Legenda din Omaha" pentru succesul investitiilor facute, a pierdut un miliard de dolari dupa ce IBM a anuntat ca profitul di... citeste mai mult

100.000 de romani care muncesc in strainatate risca sa-si piarda serviciul din cauza ANAF

Asociatia Nationala a Intreprinderilor de Munca Temporara (ANIMT) acuza ca 100.000 de muncitori romani care lucreaza in strainatate risca sa-si pia... citeste mai mult

Oferta amara pentru Adidas: Pretul oferit pentru o bucata din companie

Un grup de investitori din Hong Kong si Abu Dhabi intentioneaza sa ofere circa 2,2 milioane de dolari companiei Adidas, in schimbul marcii Reebok. ... citeste mai mult