Creditul ipotecar Prima Casa, cel mai accesat produs de creditare in 2010

Lakis Couninis - Banca Romaneasca

Creditul ipotecar Prima Casa, cel mai accesat produs de creditare in 2010 Data:6 mai 2010   Ora: 16:29

Directorul executiv al Unitatii Retail din cadrul Bancii Romanesti, Lakis Couninis, este optimist cu privire la evolutia creditarii in acest an, un rol important in deblocarea creditarii pe segmentul retail avandu-l programul Prima Casa.

In opinia oficialului, creditele ipotecare disponibile in cadrul acestui program vor ramane cele mai accesate produse de creditare in 2010, luand in considerare avantajele concrete pe care le ofera: dobanda avantajoasa si rate lunare accesibile pentru o categorie mai larga a populatiei.

1.    In ce au constat efectele crizei economice asupra sistemului bancar din Romania si cand estimati ca institutiile bancare vor inregistra un ritm de crestere similar celui din 2008?

Criza economica s-a resimtit in mod evident si la nivelul creditarii. Nu mai este pentru nimeni o noutate ca anul trecut ritmul de dezvoltare al  creditarii a incetinit, iar acest fenomen a fost unul general generat pe de o parte de o atitutine mai prudenta atat din partea bancilor, cat si din partea consumatorilor. 2009 a fost anul in care bancile s-au axat mai ales pe atragerea de depozite. Trebuie sa spunem insa ca viteza de expansiune a creditului pana in 2008 a fost putin cam rapida. Prin urmare nu ne asteptam sa revenim la acele procente de crestere, ci sa atingem un nivel sustenabil de crestere.

2.    Care au fost principalele schimbari pe care le-a determinat criza economica in ceea ce priveste atitudinea romanilor fata de banci?

In 2009, comportamentul populatiei s-a schimbat in sensul in care au aratat o mult mai mare prudenta atunci cand a fost vorba de decizia de a lua sau nu un credit. Cei mai multi au amanat aceasta decizie, si au optat pentru economisire, in contextul in care si bancile au promovat anul trecut produsele de economisire cu dobanzi avantajoase.

3.    Cum ati caracteriza anul 2010 din prisma evolutiei creditarii si a economisirii?

Optimist. Evolutiile de pana acum, mai ales pe segmentul creditarii ne determina sa fim optimisti in ceea ce priveste evolutia din acest an. Bineinteles ca un rol important in deblocarea creditarii pe segmentul retail l-a avut si il are in continuare programul Prima Casa. Avand in vedere toate produsele noi lansate de Banca, dar si pe cele pe care le vom lansa ulterior, ne asteptam ca  volumul de credite acordate populatiei sa ajunga la o crestere de doua cifre. Economisirea va ramane un element important in strategia bancii, insa nu cred ca va mai atinge nivelul inregistrat in 2009, cand Banca Romaneasca a inregistrat o crestere pe segmentul retail cu 28% fata de 2008, respectiv o crestere a volumului depozitelor cu 115 de milioane de euro.

4.    Oficialii BNR au afirmat recent ca, desi nu exista probleme cu lichiditatea -  bancile dispun de suficienti bani pentru a da credite - , ratele medii ale dobanzilor la depozitele si la creditele noi, desi au consemnat evidente ajustari descendente, raman relativ ridicate comparativ cu nivelul dobanzii de politica monetara. Care este opinia dumneavoastra cu privire la aceasta afirmatie?

Exista lichiditate in piata, iar bancile isi doresc sa acorde credite populatiei. Nivelul increderii consumatorilor a crescut comparativ cu anul trecut, astfel ca procesul de creditare se afla pe un trend pozitiv. In ceea ce priveste ratele de dobanda practicate la creditele acordate persoanelor fizice, nivelul acestora se situeaza in principiu la nivelul sau chiar sub nivelul dobanzilor practicate in 2008. Trebuie subliniat faptul ca dobanzile contin costul riscului, iar riscul de creditare ramane in continuare mai ridicat decat era in urma cu doi ani.

5.    Banca Romaneasca se afla intr-un amplu proces de reducere a dobanzilor la credite si depozite. Cat timp va mai continua acesta?

Banca Romaneasca opereaza constant ajustari de dobanda pentru creditele ipotecare si de consum in raport cu evolutia indicilor internationali Euribor, Robor si Libor. In ceea ce priveste dobanda practicata la depozitele de economii aceasta este actualizata de asemenea periodic, in functie de evolutiile economice si dobanda de referinta pe piata monetara. Fiecare ajustare de dobanda, fie ca vorbim de credite sau depozite, tine cont de pastrarea unui nivel competitiv al ofertei bancii astfel incat sa oferim clientilor nostri produse avantajoase.

6.    In opinia dumneavoastra, care vor fi cele mai accesate produse de creditare in 2010 la nivelul sistemului bancar romanesc? Dar in ceea ce priveste Banca Romaneasca?

Creditele ipotecare disponibile in cadrul programului Prima Casa vor ramane cele mai cautate produse in 2010, avand in vedere avantajele concrete pe care le ofera clientilor: dobanda avantajoasa si rate lunare accesibile pentru o categorie mai larga a populatiei . Creditele acordate prin intermediul acestui program vor ramane si la nivelul Bancii Romanesti cele mai cautate produse, insa nu trebuie sa uitam de cardurile de credit, care, de la inceputul anului si pana in prezent, au avut o crestere semnificativa. Banca Romaneasca ofera unul dintre cele mai avantajoase carduri de credit din piata, cu o perioada de gratie de pana la 61 de zile.

7.    In ce masura considerati ca va influenta reluarea cererii de credite imobiliare programul Prima Casa? Care este numarul si valoarea creditelor acordate de institutia pe care o reprezentanti prin acest program in 2010?

Este evident ca programul Prima Casa a stimulat considerabil cererea de credite imobiliare, iar asta se reflecta direct si in situatia inregistratata de noi.  Programul Prima Casa a avut o evolutie ascendenta, fiind din ce in ce mai accesat. Pana in prezent, in cadrul programului Prima Casa, Banca Romaneasca  a acordat deja credite in valoare de circa 45 milioane de EUR, majoritatea acestor credite fiind acordate in prima faza a programului (faza inceputa in 2009). Pe programul Prima Casa 2010 (program inceput in martie 2010), Banca Romaneasca a primit peste 1100 de aplicatii de credit, in valoare de peste 46 milioane EUR, numarul acestor aplicatii fiind in continua crestere.

 8.    Care sunt prioritatile si obiectivele Bancii Romanesti in acest an?

Ne concentram pe acordarea de credite, pe dezvoltarea businessului de carduri de credit si debit, in paralel cu atragerea de economii, astfel incat sa asiguram bancii o crestere sustenabila pe baze prudentiale.  

 
 
Abonare newsletter
0 comentarii
- Adauga


 

Interviuri asemanatoare



 

Comentarii


0
Ultima Ora

Care e secretul performantei in business. Top skill-uri!

Cand singurul scop pe care il ai in fata este acela de a te dezvolta profesional, iti este destul de dificil sa identifici acel set de calitati care iti va asigura succesul. Desigur, pe parcursul timpului, vei acumula foarte multa experienta si te ... citeste mai mult



  • Credite


    Compara »
  • Depozite la Termen


    Compara »





Advertorial

Acord bani & Imprumut - Informatii pentru a lua decizia optima

Vă luptați să scăpați de datorii? Negocierea unui acord de împrumut de bani poate fi o modalitate excelentă de a ieși din ... citeste mai mult



Articolul Saptamanii

Este posibil un imprumut fara verificarea biroului de credit?

Dacă aveți un istoric negativ de plată în biroul de credite, cel mai probabil vă întrebați dacă un împrumut fără ... citeste mai mult