Europa intre reteta americana si cea sovietica

Uniunea Europeana, extensia uniunii monetare a zonei euro, se afla in mijlocul unei boli cronice acutizate din cand in cand de amenintarile de faliment suveran ori al sistemului bancar.

Bolnavului european i se pot administra doua retete: cea americana a integrarii totale, sau cea sovietica a dezintegrarii.

Desi ideea uniunii statelor europene a evoluat de la o uniune comerciala la una monetara si politica, in practica lucrurile s-au intamplat in ‘ritm european’, adica mai incet, ca nu ne grabim nicaieri.

Americanii au avut de recuperat o istorie de cateva mii de ani pe care Europa o avea deja, asa ca realizarea Statelor Unite, integrarea noilor membri si expansiunea teritoriala s-au facut "in viteza" implicand pe parcurs si razboaie cu Marea Britanie, razboi civil si alte evenimente interesante pentru istorici.

Pentru economisti, important este ca practic natiunea americana independenta s-a nascut odata cu dolarul, iar integrarea monetara a fost parte a procesului de integrare geografica, comerciala si sociala, cu problemele aferente unui parcurs zbuciumat.

Destramarea Uniunii Sovietice a fost un proces de asemenea rapid, dar in acelasi timp dureros: insotit de convulsii politice si scadere economica drastica. Moneda fostei Uniuni si-a restrans tot mai mult aria de circulatie, iar relatiile comerciale actuale dintre fostele tari sovietice sunt mai mult ‘fortate’ de resursele de energie si dependenta de centru alimentata de cei 70 de ani de comunism.

Totusi, inlocuirea rublei cu monedele fiecarui stat independent desprins din fosta URSS s-a putut face fara un colaps total al vietii economice – asadar si reteta dezintegrarii este functionala, desi cu costuri asociate ridicate.

La nivel european insa, fata de idealismul de acum jumatate de secol, pragmatismul politic a facut ca o constructie europeana solida sa nu poata fi realizata in practica. Interesele economice divergente au blocat integrarea economica totala si rapida, in timp ce interesele politice au blocat integrarea fiscala si cea legislativa, in special prin amanari si derogari.

Astfel, moneda euro s-a construit pe un fundament subred economic, in care politicile monetare comune nu au fost insotite de politici fiscale, sociale si guvernamentale comune si nici de centralizare a deciziei.

O constructie sortita esecului de la inceput (iar euroscepticii au avertizat continuu despre acest lucru), care a supravietuit doar pe baza resurselor imense ale Europei acumulate in decursul istoriei, pe capacitatea de indatorare cvasi-nelimitata a tarilor membre si pe relativul avans economic initial al tarilor membre, precum si pe sperantele ca noile tari membre vor aduce un suflu de crestere si avantaje de cost zonei euro.

Ce mai poate fi facut acum pentru a merge pe solutia americana? O uniune in ritm accelerat, fara jumatati de masura si care sa fie acceptata integral si total de populatia din fiecare stat membru, ca si de politicieni. Uniunea bancara propusa recent nu este suficienta in opinia mea.

Este necesara o uniune fiscala care va insemna transparenta dar si dezechilibre in nivelul de trai, chiar si o integrare politica rapida. Greu de acceptat de catre politicieni, si mai greu de ‘vandut’ catre populatie. Reteta sovietica pare mai aproape de materializare.

Dragos Cabat